Marfă nemţească

   Calitate germană. Când văd chestia asta prin magazine fac stânga-mprejur. Sau dreapta. După caz. Calitatea germană, atributele germane (punctualitate, meticulozitate, etc) au fost... Cândva. Acuma nu. În poze puteţi vedea un drosel (sau balast) de la o instalaţie de neon. Iniţial erau 2 Romlux. Unul a făcut buba şi a fost înlocuit cu "calitatea germană", care, evident, a căzut prima (calitate sau bobină; sau primul, că e drosel sau balast, substantiv neutru; luaţi ce vă place, articolul e gratis). Se poate vedea cum a început să se topească. Trist este că a luat cu el (ea) şi tubul Osram...
   Romlux-ul arată mai bine, nu s-a topit. Acum nu ştiu dacă e chiar Romlux sau e o etichetă lipită pe un/o Made in China. Dacă voi avea timp, chef şi dispoziţie, voi încerca să dezlipesc eticheta aia. Între timp îmi fac de lucru cu o altă instalaţie, cumpărată acum 2 zile din piaţa Nikki Scorpion - Rahova, la care funcţionează numai un tub.

   Update 05.12.2011. Dacă tot am de alergat după Moş Niculae, am trecut prin piaţă pe la magazinul cu pricina. Mi-a promis că mi-o schimbă. Revin.

   Update 09.12.2011. N-a mai fost nevoie să schimb instalaţia. Întrucât am baterii de 9V, mi-am făcut curaj s-o măsor. Un contact imperfect la unul din capete. Motiv pentru care nu recomand instalaţii Total Green cu două tuburi. Contactele exterioare au metalul cam scurt şi scapă din ghidajul de plastic. Uneori se arde tubul (ambele filamente). Într-adevăr, economisim energie. Dar nu oferim lumină.
   Văzusem pe undeva o instalaţie electronică pentru neoane care, în teorie, putea funcţiona şi cu tuburi cu filamentele arse. Nu avea nici acel drosel - principalul inconvenient al instalaţiilor clasice: se încălzesc al naibii pe banii noştri. Erau ceva nemulţumiri pe acel forum legate de luminozitate. Dacă voi găsi o schemă interesantă...

   Update 16.04.2012. Am găsit! În piața Obor, drosel electronic, 5 lei bucata. Întrucât instalația TotalGreen îmi topea firele de alimentare, am fost nevoit să o scot și am pus temporar un bec economic Philips. Un pic gălbui, pe gustul meu, spre disperarea soției care prefera lumina albă.
   Cum spuneam, am găsit drosel electronic. Am luat 2 bucăți de 36 Watt. Am desfacut instalația și am înlocuit balasturile. Mare atenție, înlocuirea nu este simplă pentru un posesor de 2 mâini stângi. Toată firăraia dinăuntru trebuie modificată și dispar starterele. În cazul meu a fost nevoie să umblu și la conectorii tuburilor de neon, care aveau starterul integrat. Întrucât pe balastul electronic (versiune ieftină, pe alte situri am văzut prețuri de la 20 lei în sus) nu este și o schemă de montaj...

RCS-RDS, abonament Digi

   Întrucât serviciile televiziunii locale lasă de dorit (în fiecare seară, la ora 24:00 fix, se întrerupe emisiunea pentru 5 minute, chiar în timp ce la AXN SciFi este Star Trek) mă decid să schimb furnizorul de sârmă. Întrucât alt local nu mai există, iau la studiat ofertele Digi, Boom, Akta, Dolce, etc. Ca preţ câştigă Digi. Pe mine mă interesa Akta, aveau în grilă Universal Channel şi Sci-Fi Channel.
   Sun la Akta: "da, avem dar posturile astea sunt pe sateliţi diferiţi, nu puteţi merge cu 3 televizoare pentru că trebuie orientată antena". După mai multe discuţii, m-au sfătuit să achiziţionez o antenă ovală, cu 2 LNB-uri. A început să-mi dea şi detalii tehnice cu duiumul. Mi-a trecut. Aşadar a rămas Digi.
   Mai 2010. Întrucât eu eram ocupat la multinaţională, trimit nevasta să negocieze. Noi vrem 3 televizoare independente. Ajunge fata la magazin, acolo a îmbrobodit-o aia cum că nu ne vinde 3 decodoare, ne vinde 2 - pe al treilea trebuie să-l închiriem. Ok, întrucât nu se ştia când se va pune în funcţiune, alege plata în rate şi pentru decodoare. Cu diferenţa de bani a cumpărat un modem USB (pentru că au minţit că nu mai au d-alea gratuite, custodie, etc) pentru un abonament DigiNet Mobil. Cadou pentru mine întrucât se apropia ziua mea.
   Vine fericită acasă: vom avea Digi!!! Apar şi eu de la serviciu: unde e antena? P-aia tre' s-o cumpăram noi (de la ei). Când or avea, că acuma n-au. După vreo lună găsim antene. Sus în maşină, hai la ei! Acolo (Libertaţii) dăm de o angajată competentă rău. Ne vinde antena, 50 lei, apoi eu îmi manifest curiozitatea cu privire la harta acoperirii DigiNet-ului şi a DigiMobilului. Mă trimite acasă să mă uit pe net. Încerc s-o lămuresc că la mine acasă nu funcţionează DigiNet-ul, dar că, în principiu, dacă am acoperire, pe loc semnez contract pentru 3 telefoane DigiMobil. Îi pare rău, nu are cum să ne ajute, harta aia nu este contractuală, aşadar nu o au...
   O rog pe domnişoara cea destoinică să arunce o privire pe contractul nostru. Pentru că noi suntem mai ciudaţi şi vrem 3 televizoare. Merge antena asta cu toate 3? "Păi nuuuu, vă trebuie un lenebe special". Îi explic donşoarei că io nu ştiu ce e aia LNB. Ea, draguţă, mă trimite în talcioc să cumpăr unu cu 3 ieşiri. Explic cum că aş vrea să iau unul de la ei, pentru că nu sunt dispus să merg în târg, nu mă pricep la chestiile astea şi că nu doresc să-mi petrec weekendurile plimbându-mă prin târguri cumpărând chestii pe care ar trebui să le aibe ei în magazin.
   Convins că am vorbit la pereţi, decid să comunic doleanţa mea tehnicianului care va veni să-mi monteze sistemul. She agrees.
   A doua zi sun la numărul indicat de duduie, vorbesc cu un nene. Îi spun ce vreau. Amabil mă anunţă că el nu cumpăra LNB-uri şi nici nu are pe stoc. Închid. Sun nevasta, o rog pe ea să-i sune pe tehnicieni, poate s-o găsi vreunul care să vrea bani. Primeşte mai multe promisiuni că va fi sunată înapoi. Ne vedem de ale noastre.
   Între timp constat că, dacă ies în balcon, cu o prelungire USB, pot să prind internetul de coadă. Pun mâna pe telefon, sun la ei: în locaţia de pe contract nu am semnal. Fac ăia tichet, notez numărul.
   După căteva zile îi sun iar: pot trimite SMS-uri de pe acel modem? Nu.
   Trec două luni. Sun la ăia să-i întreb de semnal pe autostrada A1. N-au. La mine în oraş? N-au. 2 tichete, ne luăm rămas bun.

   Surpriză, s-a deschis o nouă televiziune locală. Internet + TV = 39 lei. Semnez contractul. Între timp echipamentele RCS-RDS (inclusiv modemul ăla) zac într-un sertar. Antena este înghesuită în spatele unui dulap. Ura!
   Februarie 2011. După 8 luni primesc un telefon: RCS-RDS mă anunţă că au îmbunătăţit semnalul prin zonă. Mă umflă râsul: "stimate domn, eu între timp am făcut şi un copil! Are 3 luni deja...". Colegii au auzit discuţia, erau pe jos de râs. Dar avea omul dreptate, merge DigiMobilNet-ul. Dar nu liber, aşa cum scrie în contract. Nuuu, se pot trimite emailuri numai prin serverul lor. Care ajung direct în SPAM, în cel mai bun caz. În general nu prea ajung, pentru că serverul meu de email (unde sunt mai multe domenii) respinge emailul ca find relay neautentificat. Şi are dreptate... Sun eu să facem tichet: vreau email! "Da' cine sunteţi? Aaa, nu sunteţi titularu'? Nu se poate, trebuie să vorbim cu titularu'". Le dau titulăreasa care le spune că mă deleagă pe mine. "Eeee, altă poveste! Aşa da. Dar cu emailul nu se poate, astea-s regulile". Îl rog să-mi arate în contract unde scrie ca internetul este restricţionat. Răspunde prompt "păi nu e". Discuţie penibilă e, nu e, ba e că nu pot folosi portul 25, nu, ca nu se pune, etc... Pe scurt, nu se poate.
   Mai trece o lună. Sun la ei că vreau email. Nu se poate, titularu' e la maică-sa. Mă las păgubaş. Aşez modemul frumos la locşorul lui din sertarul cu echipamente nefolositoare RCS-RDS.
   August 2011. Sună RCS-RDS. Vor cu nevasta. Îi trag de amigdale, ce vor de la ea? Păi să vadă ce-i cu contractul. Îi spun că nu e mare lucru de văzut, într-un an şi trei luni noi ne-am abonat în altă parte, nu era să aşteptam pensia şi RDS-ul. Îi dau numărul nevestei. Mă sună nevasta, că au sunat-o ăia şi că vor echipamentele înapoi. Le-a dat numărul meu, că ea e cu copilul...
   Sună RCS-RDS. Că echipamentele. Le vor. Dar e musai să aduc şi nevasta, că ea e titular. Le spun că avem copil mic, ei răspund că nu durează mult... Nevasta bucuroasă că goleşte sertarul dedicat RCS-RDS, e de acord, caută un sediu aproape de noi care să fie deschis sâmbăta. Găsim Libertăţii. Mă rog să nu mai fie tuta aia de data trecută.
   Sâmbătă, mă scol cu noaptea-n cap (eu tot la multinaţionala cu program prelungit lucrez; a venit criza, au mai concediat popor iar amărâţii care au rămas şi-au mai luat nişte atribuţii în plus) să mergem la RCS-ul lu' peşte să returnăm fiarele. Eu de fapt voiam câteva ore de somn în plus. Ajungem. Cineva, acolo sus, mă iubeşte. Nu mai este tuta la birou, este un tut* pletos cu ochelari şi aer intelectual. Este o altă tută, dar la biroul de contracte noi.
   Norocul nostru. Tuta numără muşte, la ăstălalt la birou - coadă. Vaca aia se putea face utilă cumva, măcar să facă un Solitaire, ceva. Nu, stătea la birou şi privea în gol... Se face ora 12, ne anunţă cu o grimasă de parcă ar fi muşcat dintr-o lămâie cum că se închide peste o oră. Începe să-şi umple frigiderul. Toţi ăştia de la coadă îi înfundam carne pe sub mustăţi şi-i doream tot binele din lume. Unii din faţa noastră, după 2 ore de aşteptat, au fost trimişi acasă pentru că nu au telefoane pe stoc. Fraierii vroiau să-şi mai ia un telefon. Vaca continua să numere muşte... Nici cartele nu aveau, aşa că au mai plecat unii, spre bucuria noastră.
   Vine rândul nostru. După două ore şi jumătate. Aia mică deja făcea ca trenul. Ajungem la poetul nostru neînţeles şi-i povestim ce vrem. Omu' ne cere raportul de la echipa tehnică. N-avem. Păi nu se poate. Ca să ia echipamentele înapoi, lui îi trebuie un proces-verbal de noninstalare de la tehnicieni cum că nu sunt condiţii. Îi spun să-mi dea o coală de hârtie că-i fac io un proces-verbal de incompetenţă şi, cu ăla, îmi poate primi echipamentele înapoi. Hăhăială în sală.
   Până la urmă încep să văd negru. Poetul nu avea instrucţiuni pentru asemenea evenimente, aia mică nu mai avea răbdare, nevasta era în pragul disperării iar mie-mi venea sa dau cu pletosul de toţi pereţii. Îi comunic omului că eu nu plec cu echipamentele acasă. Îi arăt numărul de la care am fost sunat pentru returnarea echipamentelor. Se apucă omul să-şi sune supervizorul. Sâmbătă. Ăla e deja beat printr-o crâşmă. Sună la altul. Mai sună pe unul. Răspunde. Dialoghează zece minute, salută, închide, se întoarce spre noi zâmbind: fără raport tehnic nu am cum să preiau echipamentul. Pun mâna pe telefon să sun la RCS-RDS. Pe soţie am rugat-o să sune la OPC, poliţie, jandarmi sau pompieri. Răspunde o tanti, îi explic situaţia. Dânsa doreşte să comunice cu pletosu'. După câteva minute de conversaţie, pletosul îl sună înapoi pe supervizor. Amândoi stabilesc că OK, trebuie completat formularu patrusutepaişpe. Predăm echipamentul. Dar nu tot, antena putem s-o păstrăm, e a noastră, am cumpărat-o. Cu tot cu LNB.
   Dacă tot sunt acolo, îmi manifest dorinţa arzătoare de schimbare a titularului pentru DigiMobilNet. "Dar cu ce vă deranjează"? Îi explic. Amicul e idiot de-a dreptul. Nu se poate, trebuie reziliat contractul şi fac altul pe numele meu, minim 12 luni, altfel plătesc taxă de prost de 50 lei. N-am ţuşpicu' la mine, renunţ. Plecăm înjurând. Toată lumea din sală răsuflă uşurată (se termina programul, remember?)...
   După câteva zile sun la RCS-RDS. Schimbare de titular. Vreau să mă asigur că poetul ăla nu băsmea. Operatorul îmi spune că se va interesa şi mă va suna înapoi. Ca idee, i-am spus, dacă ajung la ei cu reziliere, apăi reziliat rămâne.
   Mă sună RCS-RDS. Nu se poate schimba titularul. Reziliere şi reabonare pe minim 12 luni, altfel taxă de prost, 50 lei. Îmi bag picioarele!

   Am pus antena la vânzare pe okazii. Am dat-o cu 130 lei.

   ___
* - masculinul de la tută, aveţi ceva-mpotrivă?

Am dat ban: Badea Ştefan - medic ginecolog

O experienţă de neuitat...

   Iulie 2011. Povestea unei mămici.

   Cea de-a doua naştere = tragedie curată
   De ce?

   M-am luat după sor-mea să nasc cu medicul Badea Ştefan care a lucrat la Caritas (o mizerie de spital, am fost cea mai fericită când s-a închis, nu existau nici măcar uşi la duşuri, aşa că spălatul acolo era un sport extrem).

   Pe la şase luni (mai 2010) am făcut un serclaj.
   Mi s-a descoperit o tahicardie motiv pentru care nu am avut voie să fac anestezie, iar dobitocul, pentru că nu îl pot numi altfel pe cel care m-a nenorocit, nu a fost de acord să fac cezariană.
   În fine, după mai multe peripeţii ajung în sfârşit la momentul naşterii - medicul care m-a urmărit toată sarcina era de gardă şi, evident, sforăia la greu; venea să vadă ce fac, odată la 3 ore (m-a internat la ora 7 seara), timp în care eu efectiv am urlat. De la ora 3.15 dimineaţa până la 5.50 dimineaţa, când am născut, am stat singură pe un pat în sala de naşteri (în sala de naşteri era un pat şi o masa ginecologică) şi am urlat de durere. Bun, asta a fost un soi de intro, acum urmează frumuseţea: s-au bunghit asistentele că tre' să nasc, adică deja ieşea capul bebeluşului, şi eu eram tot pe pat, nu pe masa de naşteri, aşa că s-au gândit ele să ma mute. Le-am zis că nu pot să merg şi, evident, am căzut în genunchi, ţinând mâna între picioare de frica să nu lovesc bebeluşul de podea. Normal, s-au dus dracului toate perfuziile pe care le aveam băgate pe mână, dar nu-i că asta a deranjat pe careva. Aşa că dă-i înainte cu urletele!!!!!!!!!!!!! În fine, în cele din urmă, ajutată de moaşă şi de asistentă, reuşesc să ajung pe masa iar de aici ia şi te rupe pentru că boul nu ştie să facă incizii. Deci am simţit efectiv cum mă rupeam, nu cred ca poate cineva să îşi imagineze măcar ce dureri am simţit.
   Badea a precizat la ora 3.15, la ultima vizită, că urmează să nasc la şase fără zece. Era de aşteptat să vină şa facă o incizie, nu să mă lase să mă rup... Nu a venit.
   În ziua respectivă, sau a doua zi, cum l-aţi văzut voi pe Badea, aşa l-am văzut şi eu. Nu a venit nici să vadă dacă mai trăiesc până nu i-a zis asistenta.
   Rezumat: pe masa de naşteri am stat cam 15 minute până am născut şi încă 40 minute ca să mă coasă.

   Trecem peste, la o luna şi jumătate după ce am născut, mă duc la dobitoc la cabinet ca să îmi scoata firele (operaţie care durează 3 minute şi costă 50 lei).

   Precizez că, pe parcursul celor nouă luni, am plătit:
250 lei * 8 luni consultaţia la cabinetul privat + ecografia = 2.000 lei,
350 lei serclaj,
naşterea: doctor + asistente = 1.000 lei,
50 lei scosul firelor
Deci, aşa, în mare, fără să mai pun asistentele şi medicul neonatolog, am plătit 3.400 lei.

   Pe la vreo 3 luni după naştere, am observat că mi se cam umflă iar burta şi aveam dureri destul de nasoale. M-am hotărât să nu mă mai duc la dobitoc, aşa că m-am interesat de un alt medic şi am aflat de d-na doctor Gârjău de la policlinica Malcoci - Rahova. Super femeie. Ce credeţi că păţisem????????? Ei bine, dobitocul (a se citi Badea Ştefan) mi-a lăsat cam vreo jumătate de metru de fire înăuntru şi am făcut o infecţie de la mama ei. Am mai tras după acest episod vreo lună şi jumătate cu antibiotice, spălături vaginale, etc....

   Acum ar trebui să mai plătesc o avere pe chirurgie reparatorie şi estetică...

   Deci, sfatul meu pentru viitoarele mămici, fugiţi de BADEA ŞTEFAN cât vă ţin picioarele, pentru că e un nemernic interesat numai de bani, şi oricât l-aţi plăti, tot 'cu curul' vă va trata.
   Cereţi părerea mai multor persoane care au născut cu medicul la care intenţionaţi să vă duceţi, căutaţi-l pe Google, staţi de vorbă cu el, şi, dacă e ceva ce vă deranjează sau nu vă place la el, schimbaţi-l urgent!
   P.S. Dacă ce-a de-a doua naştere ar fi fost prima, vă garantez că azi aveam un singur bebe.

http://www.garbo.ro/comunitate/forum/view_topic/10115/Stefan-Badea-Caritas.html, poza.
http://www.sfatulmedicului.ro/comentarii_t3_i3512, poza.

KB Toast - Pâinea bună a vremurilor noastre

   25.03.2011. Pâinea fără conservanţi cu diacetat de sodiu (E262). A se folosi ca antibiotic, are un conţinut ridicat de Penicilină naturală. Întrucât mi s-a mai întâmplat în trecut de 4 ori, n-am mai rezistat şi am încercat să telefonez la numărul de pe ambalaj. Nu răspunde nimeni. Trist este că toate cele 4 pâini din casă arată la fel. Cumpărate din Metro.
   Diacetatul de sodiu inhibă dezvoltarea de microorganisme, în special a bacilului mesentericus, prelungind garanţia pâinii feliate cu 7 zile.
   Evident, nu mai cumpăr acest produs.

Di Bas - Service Opel

   August 2010. Sătul de minciunile celor de la Erebus, am zis că trebuie să mai încerc şi un alt service.
   Din când în când maşina nu voia să pornească. Mai şi fâsâia ceva când dădeam la automat. Persista şi problema cu zbârnâitul de la roata dreapta faţă plus acea înfrânare care apare când cuplez 4x4. Stropitorul de parbriz de la şofer este înfundat. Programare şi hai la Di Bas!
   Au pus maşina pe elevator, au făcut nişte teste şi au decretat: maşina nu are nimic la roata dreapta-faţă iar sistemul 4x4 e ok (verificat articulaţii 47,50 lei). Prezintă un mic joc la direcţie, trebuie schimbată caseta de direcţie (3.800 lei). Ar trebui schimbate şi burdufele de la planetarele din faţă, 600 lei. Pentru faptul că nu porneşte este vinovat electromotorul, trebuie schimbat şi ăsta (parcă 4.800 lei, nu mai ţin minte exact). Stropitorul trebuie schimbat, dar n-au pe stoc, trebuie comandat. Nu se aude nici o zbârnâială în dreapta faţă.
   După ce i-am explicat electricianului că un electromotor ori merge ori nu mai merge deloc, eventual dacă are bucșele duse poate să facă figuri când e fierbinte, am căzut amândoi de acord că nu e electromotorul de vină. L-am rugat frumos să-mi cureţe contactul de putere de la starter pentru că ăla putea să scoată acel fâsâit. Aaaa, păi nu se poate, e complicat rău de ajuns acolo, trebuie demontată jumătate de maşină. Dar mi-a curăţat contactele bateriei, promoţie, numai 47,50 lei. A verificat şi bateria - 28,50 lei (adică a pus un aparat de măsură pe ea.)
   Preturile de mai sus nu includ TVA. Interesant, n-au pus lavete. Total 153,14 lei şi am plecat la fel de nedumerit...
   Septembrie 2010. Zgomotul ăla de la roata dreapta faţă s-a accentuat. Din cauza acelei înfrânări la virajele cu 4x4 s-a dus dracu' ambreiajul.
   Desigur, voi mai reveni la Di Bas. La Paştele Cailor. Până voi găsi un mecanic ca lumea, cred că mă-ntorc la Erebus. Măcar ăia mint frumos...

Erebus - Service Opel

   August 2009. După experienţele "plăcute" de la Meridian, unde un mecanic mi-a spus de la ce vine DACIA - Dacă Ai Cap Ia-ţi Alta, prin 2008 am trecut la Matiz. Numai că Matizul patinează rău iarna, iar soţia nu haleşte maşini fără servo-direcție. Aşadar a dat o comandă de 4x4. Comanda a fost procesată şi livrată. Mulţumită socrului.

      Dacă tatăl tău nu este milionar, nu ai nici o vină.
      Dar dacă nici socrul tău nu este milionar, atunci nu ai nici o scuză!

   Când am cumpărat maşina, am chemat un mare specialist de curte recomandat de un prieten. Care specialist s-a pronunţat favorabil. Ulterior s-a dovedit că era pafarist (na, încă un cuvânt nou! Substantiv masculin, vine de la "a fi pe dinafară", sinonim cu incompetent, habarnist - ăsta vine de la "a nu avea habar".). Aşadar am achiziţionat bolidul, o frumoasă Frontera Sport. Ca bube aparente, indicatorul de motorină nu prea funcţiona iar la cuplarea 4x4 apare un soi de înfrânare la viraje. În rest era OK, cu o singură cheie. La nici trei luni, la ieşirea din pasajul Mărăşeşti, mi se opreşte motorul. După câteva chei cu carne, a pornit maşina. Şi m-a lăsat a doua zi într-un sat. N-a pornit nici cu chei, nici cu carne, nici cu zei. L-am chemat pe habarnist care-mi dete diagnosticul bazat pe o diagnosticare computerizată: naşpa*. Computerul e varză, trebuie altul, vreo 3.000 de euro. A, şi un soft de calibrare de 2.000 lei de la Opel. Încurajat de aceste veşti, m-am reîntors la Matiz.
   După vreo câteva zile, am vorbit cu prietenul meu, artistul mecanic menţionat la postul Auto Nesti. Omul e priceput, dar, fiind priceput, toată lumea trage de el să repare fierotănii (hmmm, nici ăsta nu e în dicţionar?), aşadar nu are timp nici să se şteargă. Acolo, ştiţi voi... Cum ziceam, am pus mâna pe el, să arunce şi el o privire. A fost sincer, mi-a spus că poate să facă 2 lucruri: să arunce o privire şi să mă tracteze acasă, el neavând scule de diagnoză pentru Opel. Omul mă sfătuise dinainte să evit Frontera că-i cam păcătoasă, piesele costă o avere şi mecanicii sunt proşti. Vine omul, se uită, deşurubează 2 furtunele, le pune la loc... şi hai cu ea acasă. În drum aveam o benzinărie. Iar al meu prieten mă sfătuieşte să-i torn niscai motorină în rezervor. Neîncrezător, am băgat de-o sută. Am continuat tractarea cu tentative de pornire cu viteza a 3-a şi a 4-a pentru a nu fustrica** şi distribuţia. După vreo 4 încercări a pornit maşina.
   Deranjat de această pană a prostului care era să ne coste mii de euro, am zis că-i musai să găsim un service de Opel care să ne repare indicatorul de motorină. Şi-am dat de Erebus... Ne facem programare la diagnosticare/constatare/reparaţie în noiembrie 2009. A costat 230 lei şi verdictul a fost: "vă trebuie rezervor nou, ăsta-i strâmb, a fost lovit şi nu stă litrometrul ca lumea în el. Trebuie comandat din Germania, costă vreo 1900 lei, plătiţi un avans şi vi-l aducem". Plătit avans. Am întrebat dacă pot comanda şi o cheie, întrucât aveam numai una. Nu, nu se poate Opel nu vrea banii noştri. Momentan nu se fac comenzi de chei. Înfrânarea apare la viraje pentru că are diferenţial blocat pe faţă ca să nu rămân în noroaie.
   Pe la sfârşitul lunii ianuarie 2010 le-am mai făcut o vizită să-i mai întreb de soarta rezervorului. Şi de cheie. Răspunsuri negative, aşadar am făcut o FULL CASCO pe 6 luni, 2.298 lei.
   În a doua săptămână din februarie s-a produs minugnea: a sosit rezervorul. A dus soţia maşina la Service. I-am spus soţiei să le comunice că maşina merge înfrânată şi pe drum drept, fără 4x4. Montat rezervor, nişte bucşi şi alte mărunțișuri, total ~2.200 lei. M-au chemat s-o iau a doua zi. Fug de la serviciu "în pauză de masă", săr în Taxi, hai la Erebus. Fericit, iau maşina și dau fuga la benzinăria aia de sub Podul Grant să umplu noul rezervor. Bag 60 de litri de motorină (eu credeam că sunt 80! Rezervorul vechi, deşi turtit, era mai mare) şi dau să plec, că doar eram aşteptat la serviciu. Hâra, hâra, hâra... Hâra, hâra, hâra... Hâra, hâra, hâra... Pun mâna pe telefon şi-l sun pe dispecer. Nu merge? Nasol. Staţi aşa că vă trimit o maşină (gratuit). A venit maşina aia după vreo juma' de oră, timp în care sunam la colege să-ntreb dacă s-au bunghit (off, da, ştiu, nu e în DEX! Dar e în DER) şefii că n-am mai venit de la masă. Spre norocul meu, oamenii sunt maniaci cu şedinţele. Şi nu, nu am stofă de chiulău. Ani de zile am făcut ore suplimentare. Apare maşina service-ului, parcă era o Toyota HiLux. M-a tras omul ăla juma' de Bucureşti, nu am reuşit să înțeleg de ce nu a întors direct pe Griviţei. A luat-o pe Turda, apoi pe Ion Mihalache, Banu Manta, A.I. Cuza, Gheorghe Duca, Poni Petru, Constantin Disescu, Ioan Bianu. Tot acest drum l-am parcurs remorcat, fără servo-frână, servo-direcţie sau căldură. Adică apăsat voiniceşte pe frână, tras zdravăn de volan şi dezaburit cu dosul palmei... din păcate n-aveam telefonu' lu' Nea Caisă să-i dau indicaţii preţioase cu privire la rută.
   Ajunşi la Service, am avut ocazia să-l cunosc pe şeful de atelier care a venit să mă întâmpine cu scuzele de rigoare. Problema a fost uşor de găsit, a uitat un mecanic să înşurubeze o ţevuşcă de carburant, astfel încât a intrat aer în sistem. Şi mi-a schimbat şi dispecerul. Nu, nu se pot comanda chei. Faţă de Auto Nesti se vede o diferenţă. Îl întreb şi pe dânsul cum e cu acea înfrânare la virajele cu 4x4 cuplat, mi-a confirmat ce-a zis dispecerul în noiembrie. OK, felicitându-mă ca nu am trimis nevasta (cu copil de 3 ani) să ridice maşina, am zbughit-o la serviciu. Şefii nu s-au prins. Dar nici litrometrul ăla nu arată corect nivelul de zeamă din rezervor. Merge numai când e rezervorul plin. La fel ca înainte... Şi tot înfrânată pe drum drept, fără 4x4.
   Sun, cer detalii. Păi trebuie schimbat şi litrometrul că e strâmb de la impact. Veniţi, plătiţi un avans şi vi-l aducem. A doua zi m-am dus cu Matiz-ul, Frontera era la nevastă. Întreb dacă s-a uitat cineva la sistemul de frânare. S-a blocat omul... Şi-mi zice sincer: "vreţi să vă mint frumos?"
   Pe la sfârşitul lui martie a sosit şi litrometrul. Cu manoperă cu tot ~1.100 lei. Pe foaia de ieşire din spital era menţionat: "Probleme la mecanismul de frânare, nu prezintă siguranţa în trafic". Şi-or fi amintit că avem Full CASCO la ei? Soluţia? Schimbarea etrierului. Plată avans, comandă, aştept să mă sune ei, deja ştiu lecţia. Cum e cu cheia? Păi nu, nu se poate comanda încă.
   A doua săptămână din aprilie. Sună telefonul, a venit etrierul. Fuga la Service las maşina. Schimbă etrierul. Şi plăcuţe. 2.500 lei. A doua zi mă duc să iau maşina. Nu, nu se poate comanda cheie. Profesionistul care ridică bariera intră-n vorbă la o ţigară. Câţi kilometri are, din ce an, etc. Păi maşina e umblată la kilometraj. Cum aşa? Păi daaa, discurile de frână sunt noi, astea se schimba la peste suta de mii de km. Ori noi o luasem cu 70.000. Şi are şi o mică bubă la schimbătorul de viteze, bubă care apare tot după suta de mii. Aşa m-am prins că "mecanicul" care a diagnosticat-o înainte de a o cumpăra era habarnist. Mai mult, povestindu-i nevestei chestiile astea, am aflat că nici nu ştia unde-i mufa de diagnoză (prima dată an fost su cu nevasta să vedem maşina, a doua zi s-a dus ea cu socrul şi cu mecanicul pentru expertiza tehnică. Eu eram la muncă)...
   Luna mai. Când accelerez, se aude un fluierat nasol. Fuga la Service, turbina are buba. O comandăm? Absolut. La jumătatea lunii vine şi turbina. 2.800 lei. Vestea bună e că pot comanda cheie. După 8 luni!!!. Plătesc avansul.
   Luna iunie. A venit cheia. Eu sunt la muncă, trimit nevasta cu copilul. Au stat ei vreo două ore pe acolo, a venit dispecerul şi i-a trimis acasă. Cheia nu e bună, au trimis ăia de la Opel un rebut, vor comanda alta.
   Tot luna iunie. A sosit a doua cheie. Tot nevasta s-a dus. Întrucât avea un bec ars, o mănâncă undeva să le ceară un bec de far. 40 lei becul, 36 lei manopera. Şi să nu credeţi că e vreun bec d'ăla şmecher Night Vision sau Silver tralala. Nu, e un bec chior de 55/60W pe a cărui cutie scrie General Motors. Total 80 lei. Şi tot nu se vede bine cu faza mică.
   Iulie 2010. Hai să prelungim CASCO. 2.300 lei, 6 luni.
   M-am apucat să caut alt service. De când am păşit la Erebus, maşina parcă e programată să se strice lunar.
   Sfârşitul lunii august 2010. Turbina fluieră iar...


   ______
   * Nici ăsta nu e în dicţionarele oficiale, dar este des întâlnit. Şi chiar ăsta a fost rezumatul diagnozei comunicat prin viu grai de către specialistul meu.
   ** L-am scos pe loc. Ştiţi ce voiam să scriu? Dacă nu, apăsaţi aici, această pagină nu e pentru minori. Conţine prea multă carne.

Romtelecom, abonament business

   Întrucât RCS-RDS mi-a epuizat fondurile, în noiembrie 2005 am purces să mă angajez. La o multinaţională care era dealerul altei mari companii. Aşadar făceam IT pentru vreo 4 ţări. Prin 2007 relaţiile dintre cele 2 companii s-au cam deteriorat, motiv pentru care am optat să migrez la marea companie (tot o multinaţională) care a renunţat la dealer şi care deschide în România o companie proprie.
   Ajuns la sediul noului angajator, am putut admira un şantier în lucru, nu erau nici măcar geamuri. Dar a fost cea mai bună perioadă întrucât lucram prin recepţii de hotel, beam şi mâncam bine, se şi fuma... Paradis, ce mai. Aşa am dus-o câteva luni, până când a fost gata clădirea. Clădire care se află în provincie, pe autostradă. Foştii colegi, cei care au rămas la fostul dealer, făceau mişto de noi că nu avem nici măcar geamuri (a trebuit să mai trec pe acolo să-mi iau cartea de muncă). Iar noi eram taaare nefericiţi din cauza asta. Dar nu le-am zis nimic, poate ceva de genul "bine că aveţi voi", chestie care le-a alimentat iluzia de superioritate.
   Bun. Aşadar firmă nouă, aprilie 2008, ne trebuie contracte cu furnizori. Pun mâna pe telefon şi sun la Romtelecom. Stabilesc o întâlnire cu un reprezentant de vânzări Romtelecom la bodega* din Charles De Gaulle de lângă sediul Vodafone (trebuia să ne întâlnim şi cu ei). În principiu i-am zis tipului să vină cu temele făcute, să ştie şi engleză (directorul firmei cu care eram este străin). A fost destul de punctual dar nu ştia engleză şi nici nu a venit pregătit. Eu i-am spus că este vorba de o firmă mare...
   Aşadar, noi, potenţialii clienţi ai Romtelecom, punem mâna şi copiem pe caietele proprii câteva preţuri şi condiţii de pe o ofertă destinată altui client. Eu eram translator... Cădem de acord că vrem o legătură ISDN PRA, o chestie cu 30 de canale de comunicaţie, instalare gratuită, şi aşteptăm şi o ofertă pentru internet. Ne strângem mâinile şi plecăm să ne întâlnim cu Vodafone.
   Pe la sfârşitul lunii, mă sună rv**-ul Romtelecom, să ne întâlnim pentru a semna contractul. Noi ne făceam de lucru la un hotel mare din nordul capitalei. Vine şi tipul cu temele făcute: un contract standard pe care scria "cerere de abonare" dar şi cu un coleg vorbitor de ingliş. Semnăm, ne strângem falangele şi ura, aşteptăm instalarea, maxim 30 zile.
   Trec două luni. Constat că am pierdut cartea de vizită a tipului, probabil printr-o cârciumă*** pe unde "lucram" în acea perioadă. Deja eram abonaţi Vodafone, aveam şi terminale BlackBerry. Numai că aveam o problemă: sunam la 921 (deranjamente Romtelecom) iar ăştia ne puneau să sunăm la numere 0800 ca să dăm de urma domnului rv. Dar de pe Vodafone nu prea mergea să 0800... Când sunam iar la informaţii, tanti aia de acolo ne întreba ce număr de telefon avem... Şi iar repetam povestea, că n-avem dar vrem şi ei ne-au lăsat baltă.
   Într-o bună zi apare unul de la Romtelecom. Cică e rv prin zonă. Că dacă nu vrem Romtelecom... Îi povestesc ăstuia aventurile, zice că rezolvă el, trage de nişte sfori. Că mă sună mâine. Trec două zile, sun eu. Încă nu s-a rezolvat, dar e pe calea cea bună. Mai trec încă două săptămâni. Iar sun. Ăsta, cu voce tremurândă cică a apăsat pe nişte butoane cam nasoale, s-a băgat peste rv-ul din Bucureşti şi şi-a luat carne. Nu poate să mă ajute. "Păi bine mă, nene, de ce naiba nu m-ai sunat să-mi zici?" Încep iar să-l caut pe nemernicul bucureştean.
   După o săptămână de săpături dau de nemernic. Aaaa, păi nu s-a rezolvat? Naşpa, să aştept puţin, mă sună el în zece minute. A doua zi îl sun eu, probabil că omul era taaare ocupat şi a uitat. Îmi respinge apelul. Primesc SMS, mă sună el, e într-o şedinţă. L-am mai sunat de câte două ori pe zi în următoarele 3 zile. Până la urmă catadicseşte să răspundă. Are două veşti: una bună, una rea. Cu care să înceapă?
   Vestea rea, cererea nu s-a aprobat. Care cerere? Păi aia cu ISDN-ul. Eu credeam că e un contract... Suntem departe, nu au linii disponibile. Vestea bună, proprietarul clădirii are mai multe linii şi am putea să-l prostim să ne cedeze nouă câteva. Şi atunci ne mai dă încă o veste bună, instalarea e gratis până la sfârşitul lunii dacă semnăm contractul. Numai că nu ne dă ISDN PRA, ne dă 8 linii ISDN BRA, adică câte 2 linii de comunicaţie pe fiecare ISDN, şi care, pe total, costă mai mult decât sistemul ăla cu 30 de linii. A, şi dacă vrem, putem pune câte numere (în limbaj de specialitate MSN-uri) dorim pe fiecare ISDN. Dar costă şi alea, nu mult, 50 de cenţi. Fiecare.
   Sun la rv-ul de la Vodafone. Vrem flux, 30 canale şi 100 numere rezervate. Răspuns: ok, trimit contractul. Semnez, trimit înapoi pe email. Sună telefonul: putem veni mâine să-l instalăm?
   Mă apuc să vorbesc cu proprietarul clădirii, ăla pentru noi luase firele, semnase şi un contract destul de prost negociat, luase şi internet pentru noi (versiunea aia IP fix, de mică viteză dar al naibii de scump). N-are cum să ne dea nouă liniile pentru că sunt deja ocupate. Doar dacă vorbesc cu rv-ul lui să negociem ceva...
   Sun la acel rv, îi povestesc, şi-l rog să negocieze el cu rv-ul meu cedarea liniilor şi degrevarea proprietarului nostru de anumite atribuţii contractuale pe care ar trebui să le preluăm noi. Dar nu internet-ul, avem deja internet printr-un frame-agreement internaţional la nivel de firme-mamă.
   Între timp aflu şi eu cum e cu MSN-urile alea. Nu se pot pune câte vrem noi, se pot pune doar 7. Şi alea cu nişte restricţii. Aşadar sun la rv. Ăsta începe să se bâlbâie, că staţi că mă sună el, că el e la vânzări, nu la tehnic. Mă sună omul şi-mi confirmă... merg doar 7 numere pe linie. Recalculez schema de comunicaţii şi-i comunic că nu vreau 8, vreau doar 5 linii, adică 4 ISDN şi o linie chioară, analogică. Să aştept că vine să vorbim.
   Şi chiar a venit. Transpirat tot. Că mă roagă mult. Că el a făcut nişte presiuni p'acolo pe la servici. Şi că dacă nu semnează pentru 8 linii, îl dau balaurii ăia afară. Mai calculez odată schema, şi cădem de acord: 7 ISDN-uri şi o analoagă.
   Proprietarul ne-a umplut frigiderul cu carne pentru că a rămas cu un abonament IP fix pe care nu-l foloseşte.
   Bun, mai trec câteva zile, apare unu'. Romtelecom, instalăm telefonul. OK, mă apuc, sun la providerul centralei, să vină cineva de acolo să integreze ISDN-uri şi MSN-uri în centrală, să aloce interioare, reguli de ieşire, etc. Mă duc să-mi văd de ale mele, apare meseriaşu' Romtelecom: e gata, dom'le! Semnaţi aici. Mă uit pe ce am de semnat: o linie telefonică. Cer explicaţii cu privire la ISDN. "Păi nuuu, aia e o altă echipă. Acuma am instalat linia analogică. Eu sunt de la judeţ. Pentru ISDN vine Bucureştiul". Semnez, pleacă, sun la providerul centralei să anulez deplasarea. Băieţi buni, au anulat-o.
   Trece un timp... Am fost promovat la vânzări. Nu-mi văd capul de treabă. Vine unul de la Romtelecom: "Am venit pentru ISDN-uri". Îl felicit pentru promptitudine, îi spun că putorile alea de la Vodafone m-au deranjat două zile la rând ca să instaleze fluxul (e cam aceeaşi chestie ca ISDN-ul BRA) şi că, spre disperarea mea, merge de vreo 2 luni fără probleme... Ăsta râde şi se face nevăzut în cutia cu maţe ale Romtelecomului. Apare după câteva minute: "Şefu, unde's firele?". Pâi de unde să ştiu io care-s firele? E treaba mea? "Aaaa, păi tre' s' chem judeţu' să tragă firele. Io am venit să pun modemurile". Păi judeţu' a fost, a pus o linie. "Mai trebuie trase nişte linii..." Şi dispare.
   După câteva zile apare judeţu' cu maţele. Apare şi ISDN-istu, montează modemurile, îmi dă indicaţii preţioase despre maţe. Apoi îmi pune un vraf de foi în mână: "tre' completate şi semnate"! Nu-mi vine să cred: pentru fiecare ISDN erau câte 3 formulare în dublu exemplar, fără indigo şi nici autocopiante. Unde trebuia să completez io numele firmei, adresa sediului, adresa instalării (n-aveau rubrici separate, trebuia să te înghesui pe undeva), numerele de evidenţă la Registrul Comerţului, codul fiscal, numele meu, semnătură, etc. Formularele alea erau deja completate cu fiecare număr, semnate de un şef de la ei, aşa că nu le puteam fotocopia. 3 ore mai târziu terminam de completat nenorocirile...
   Trec luni. Telefonul meu începea să pârâie dacă vorbeam mai mult de 10 minute. Pe la 12 minute se închidea automat. Am fost curios, m-am sunat de pe mobil. După 10 minute apărea pârâiala, în minutul 12 te întrerupea o voce "post telefonic deranjat temporar". Reclam, notez numărul.
   Trece o săptămână. Reclam iar. Notez numărul.
   Trece o săptămână. Reclam iar. Notez numărul.
   Trece o săptămână. Reclam iar. Notez numărul.
   Găsesc numărul ăluia care a montat ISDN-ul. Sun, reclam. Păi nu la el, la 921. I-am spus că am reclamat de nenumărate ori. Mă pune să-i descriu buba. O fac. "N-are cum. E digital. O fi de la centrala voastră". Explic tipului că centrala noastră nu are înregistrat mesajul Romtelecom, ăla cu postul deranjat. I se fâlfâie. Să mai reclam. OK, mai reclam odată. Notez numărul.
   Trece o săptămână. Se-ngroaşă gluma. Sun, reclam, notez numărul. Apoi cer numărul rv-ului nost'. "Păi n-aveţ' rv"! Cer explicaţii, mă pune să sun la 0800 să cer alocarea unui rv. Sun, explic problemele şi primesc promisiuni cum că se rezolvă. Le cer un email de confirmare cu promisiunea. Mi-au trimis.
   Trece o săptămână. Telefonul pârâie în continuare. Trimit email cu istorie: toate numerele de înregistrare. Sun şi cer detalii despre numere. Alea mai vechi or fi fost scrise pe hârtie termică, pen'că nu se mai văd. Ultimul a fost închis cu comentariul "probleme de interior". Cer explicaţii. "Păi e de la dv. din centrală"...
   Mai trece o săptămână. În timpul ăsta eu făceam fw la fw la fw la fw la emailul ăla prin care mi se promitea alocarea unui rv.

Pauză

   Am un prieten care a cumpărat o casă la ţară, la munte. A luat-o cu telefon Romtelecom cu tot. Într-o zi i-am dat ideea: să ceară ambele numere pe o singură factură în Bucureşti. Lui i s-a zis că nu se poate, dar eu reuşisem cu nişte scandal la ei la sediu. Zis şi făcut, my friend sună la ei. Răspunsul standard al call-centerului "nu se poate". Scandal, s-a putut. Dar tre' să rezilieze contractul d'acolo că nu ie pe numele lui. OK. A reziliat, a făcut contract nou în Bucureşti. Şi primeşte o factură cu vreo 400 de lei în plus, taxă de reziliere. Pentru că tanti de la care luase casa s-a abonat pe 2 ani printr-o promoţie la care primea un telefon fără fir. Pe care l-a luat cu ea când s-a mutat. Iar my friend trebuia să plătească. Scandal. Nimic. A cautat pe google şi a găsit adresa de email a Directorului General. I-a scris. A primit scuze, mulţumiri, factură de stornare şi facilităţi. Evident, directorul general nu ştie ce măgării fac unii angajaţi dând vina pe sistemul informatic.

Sfârşitul pauzei

   Cunoscând cele descrise în "pauza" de mai sus, am făcut şi eu la fel. Am făcut un fwd la fwd-ul fwd-ului ... etc către Directorul General. A doua zi am primit un răspuns de la secretara domniei sale.
   A treia zi aveam deja programate audiţii: meseriaşu' ISDN-ist cu care vorbisem plus noul rv care venea însoţit de încă unul din cauza "situaţiei".
   ISDN-istu: "Hai, dom'ne, de ce nu mi-ai spus că face d'astea? Trebuia să ajungă la Director? Acu' poate mă dă afară..."
   Rv-ul: "Ne cerem scuze...".
   Am primit cadou şi un stilou de la Directorul Comercial cu mesajul "să nu fiu nevoit să scriu cu el reclamaţii la Romtelecom".

De atunci nu am mai avut probleme cu Romtelecom. Merge "de pârâie" şi în ziua de astăzi. Evident fără pârâieli...

   ____
   * - este de fapt o terasă...
   ** - reprezentant de vânzări.
   *** - de fapt restaurante destul de luxoase. Dar aşa le alintăm noi: cârciumă, bodegă...

Alte aventuri cu Romtelecom, business

   După aventurile avute cu Romtelecom la instalarea ISDN-ului, am rămas prieteni cu proprietarii clădirii. Ei sunt o filială a unei firme din nordul ţării. Aşadar mă cheamă pentru că io mi-s singuru' aitist prin zonă şi ei au nişte probleme cu internetul. Ăla rămas de la noi, că dacă tot îl au, de ce să nu-l folosească?
   Mă duc să văd despre ce-i vorba. Chiar de la început m-a mirat tehnologia IT folosită la ei în firmă. IT-iştii lor au dezvoltat un program interesant care rula în nordul ţării. Dar nu cu tehnologiile moderne client-server, nuuuu. Ci un Remote Desktop pe computerul de acolo care era botezat "server". Care nu are nici o legătură cu sistemele pe care le ştim cu toţii ca find servere.
   Bun. Ajung, mă minunez, apoi mă apuc să văd ce-i cu legătura internet. Legătura funcţiona cu întreruperi. Sun la Romtelecom. Răspunde o tipă bine intenţionată care-mi spune că internetul merge. Cum aşa? Simplu, da un ping spre noi şi răspunde. Eu o ţineam p-a mea: nu, nu merge. Am accentuat chiar că nu merge internetul. După 3 minute de grădiniţă, ea - ba da, eu - ba nu, i-am explicat demoazelei ce e aia internet. Şi care e diferenţa între internet şi intranet. Când a înţeles, m-a redirectat la un coleg mai advanced care mi-a comunicat cu părere de rău că nu are cum să-mi testeze internetul, pentru că ei nu au acces la internet.
   Am renunţat la conversaţii inutile, dar i-am învăţat pe colegii de suferinţă să facă câte o reclamaţie pe oră. Apoi, în baza multiplelor reclamaţii (lor nu le mergea internetul de mai bine de o zi) pot rezilia contractul... A doua zi mă întâlnesc cu ISDN-istul meu care mă întreabă: "de ce nu m-aţi sunat direct pe mine"?

   Era un router defect. L-au schimbat destul de repede...

Auto Nesti – Service Dacia

   August 2008. Din când în când mi se oprea motorul maşinuţei Dacia SuperNova fabricaţie 2000. Uneori mergea în 3 pistoane dar dacă opream motorul şi o reporneam (am învăţat de la Microsoft), mergea OK. Întrucât la Latin Efe (ăştia parcă nici nu mai există), Meridian şi Dacia Pantelimon am avut ceva aventuri neplăcute, m-am dus la Auto Nesti. Spre norocul meu, le-am dat de la început un bileţel cu ce anume trebuie să repare. Le-am precizat că, dacă mai găsesc ceva în neregulă, să repare bubele extra numai cu acordul meu. Am vorbit la pereţi.
   După vreo trei săptămâni primesc un telefon: maşina e gata. Mă prezint la dispecer, îmi dă tipul cheile, mă duc la maşină. Mi-a luat ceva timp s-o găsesc... Maşina era parcată lângă service, pe un teren viran, plină de praf... Mă urc în maşină, înăuntru dezastru: o grămadă de piese care mai de care mai prăfuite sau mai pline de ulei. O pornesc, merge. De mers, mergea ea şi înainte vreo 10 minute. O las pornită şi dau să ies din maşină. Ei bine, nu e chiar aşa uşor, mânerul este rupt iar manivela pentru coborâtul geamului nu este încă montată (eu primisem telefon că maşina e gata!). Noroc că venisem însoţit, m-a scos nevasta din maşină.
   Opresc motorul şi mă întorc la dispecerat, îi zic dispecerului s-o probeze el. L-am băgat în maşină şi m-am întors spre nevastă-mea zicându-i să-l ignore. A bătut tipul în geam până s-a plictisit. Ne-am făcut că plouă până a început să claxoneze... L-am scos de acolo şi am început discuţia specifică service-ului. El zicea că aşă era, eu - că nu-i adevărat. Până la urmă a fost de acord să-mi schimbe maneta de deschidere a uşii pe cheltuiala firmei.
   Îmbufnaţi, ne întoarcem la dispecerat. Între timp, devizul era gata: 3.300 lei. Pe lângă tone de cârpe şi lavete, am remarcat un motoraş ştergător parbriz, vreo 450 lei, şi încă 200 lei manoperă. Evident am sărit în sus şi i-am cerut hârtiuţa scrisă de mine cu lista reparaţiilor. După ce s-a lămurit dispecerul că nu am cerut aşa ceva, am purces împreună să identificam inculpatul. Ameţitul ăla de mecanic a spus că a schimbat motoraşul la indicaţia meşterului. Am găsit în final şi meşterul care susţinea că a schimbat motoraşul întrucât nu funcţiona. Evident, ca să schimbe motoraşul, a tăiat tijele alea filetate pe care se montează ştergătoarele. Spre norocul meu, vechiul motoraş era încă în maşină. L-am rugat să-l probeze. A început să se lamenteze că e greu de montat. I-am indicat o cale mai simplă, să cupleze numai mufa de alimentare ca să vedem dacă merge. Evident mergea.
   Dispecerul a scos o chestie haioasă pe gură, ceva de genul "ne pare rău, dar asta e!". Am sărit 2 metri în sus, i-am zis să termine cu prostiile şi să scoată "reparaţia" de pe deviz. A început să se roage de mine ca "măcar să lăsăm manopera". Evident, nici nu am vrut să aud.
   Între timp mi-au montat manetele lipsă de la uşă. Având "garanţia" lor că maşina a fost reparată, am plătit cei 2.700 lei cu condiţia să mi-o şi spele pentru că nu aşa le-o adusesem. Ne-am îmbarcat şi am pornit spre casă. Surpriză mare: pe Centura Bucureştiului, în pustietate, pe o arşiţa de la mama ei, motorul maşinii s-a oprit!!! Nimic de băut, nici un pic de umbră. Noroc că nu aveam şi copilul cu noi.
   Îl sun pe dispecer şi-i cer rezolvarea situaţiei. Ăsta începe să se bâlbâie că nu are maşină de transport dar îmi dă el un număr de telefon... Sun la acel număr şi în 20 minute aveam maşina pe platformă, direcţia Service. Acolo o altă surpriză, transportul nu e treaba Service-ului. Iar ăla voia bani ca să-mi dea maşina jos de pe platformă. Blestemând ziua în care am ales Service-ul dar şi momentul în care am cerut factura pe firmă, am plătit 150 lei transportul şi am debarcat maşina în Service. Aşa aş fi chemat OPC-ul... Dar din păcate ăştia nu aveau treabă cu persoanele juridice. Iar blestemaţii de la ING nu aveau nici o* posibilitate pentru a bloca transferul de pe card... Am băgat PIN-ul, am semnat fiţuica aia... asta e!
   A doua zi m-am întors cu un vecin, mecanic auto. Ăia de la Service iar băsmeau cum că maşina e gata, că i-au curățat injectoarele, au pipăit bujiile, au lustruit ţeava de eşapament... Am plecat prin oraş de data asta, maşina cedând pe la Big Berceni. Pretenarul meu a recunoscut imediat problema: senzorul de turaţie avea buba. Când se încălzea motorul, senzorul nu mai senzoriza iar computerul de bord (DA, are computer de bord! Chiar mai multe, unul se ocupă de chei şi de sistemul de blocaj, l-au schimbat ăştia când mi-au schimbat capetele de chei) oprea aprinderea electronică.
   Am schimbat acel senzor şi am rezolvat problema... În mod normal trebuia să dau în judecată firma Nesty Auto Service pentru că nu au reparat nimic, dar mi-au schimbat o bujie, garnitura de chiulasă, mi-au facturat şi încercări şi mute alte chestii inutile, inclusiv o diagnoză. Probabil am plătit vreo 1.800 lei degeaba, restul fiind capetele de chei, calculatorul şi manopera aferentă (900 lei).
   După câteva zile, întrucât problema cu mersul în 3 pistoane se repeta din când în când, am revenit la Service (pe partea cealaltă a străzii Învăţătorului, cred) pentru o diagnoză. Rezultat negativ pentru că mufa de contact "nu ie bună". Dar la prima factură le-a mers, pentru că mi-au facturat-o... Am renunţat, întrucât nu aveam deloc timp de pierdut.
   Am vorbit cu şoferul firmei unde lucram. Tipul, un băiat tare descurcăreţ, mi-a recomandat un mecanic "de curte" prin comuna Roşu. Am plătit aici vreo 800 de lei pentru schimbarea amortizoarelor şi arcurilor din faţă pentru că atingeam toate gâlmele de pe centură cu scutul. Omul a fost sincer, nu a depistat nimic în neregulă la motor, lui nu i-a făcut faza cu mersul în 3 pistoane. L-am luat cu mine la o plimbare până când s-a manifestat problema. A identificat pistonul cu problema şi cu 150 lei mi-a schimbat nu-ştiu-ce bloc de aprindere care era fisurat. Chestia aia dădea scântei aiurea, computerul de bord depista problema şi oprea pistonul respectiv...
   Sfatul meu: nu călcaţi pe la Auto Nesti! Poate între timp şi-or fi remediat problemele, dar mă cam îndoiesc...

Meridian – Service Dacia

   Vara 2002. După ţeapa de la Latin Efe, am observat eu un alt Service pe Turnu Măgurele. Hai să vedem ce le poate pielea.
   La un an şi ceva de la cumpărarea maşinii s-a stricat ventilatorul ăla care suflă aerul în maşină. Aşadar mă programez la ei să-mi repare ventilaţia în post-garanţie. Şi nu, nu era un moft. Era al naibii de cald şi, întrucât nu mai puteam folosi aerul condiţionat, mergeam cu geamurile jos. Pentru mine nu era o problemă dar băieţelul meu a pus de o răceală.
   Ajung acolo şi...
   - Păi n-avem! Mergeţi dumneavoastră în târg să cumpăraţi un motoraş de ventilator.
   - Stimată doamnă, dar eu nu mă pricep... Cine ştie ce-mi vând ăia? Aveţi un magazin acolo cu care colaboraţi?
   - Aaa, nuuu, dar puteţi lua de acolo. E vreo 600.000 lei.
   Solicit să vorbesc cu electricianul care s-a ocupat de problemă. Vine omu' şi-mi spune că s-au dus cărbunii. Cer cotele cărbunilor fie pentru a-i cumpăra de-a gata (cică nu se găsesc, producătorul motoraşelor nu-i vinde separat), fie pentru a-i confecţiona din nişte cărbuni mai mari (aveam eu unii rămaşi de la Skoda, Oltcit şi de la nişte utilaje industriale). S-a uitat omu' prin cataloage - nu a găsit. Ies afară din Service şi mă pun pe telefonat la prieteni după cotele cărbunilor.
   Între timp apare mecanicul şi-mi spune să stau liniştit c-o rezolvă el cu 100.000. Am mers pe măna lui. Şi-a rezolvat-o, a mers două săptămâni până s-a ars motoraşul ăla de tot. Acum nu ştiu dacă era vina lui (a mecanicului), a cărbunilor sau a motoraşului. Ţeapa vine de la faptul că aveau pe stoc întreaga instalaţie de climatizare care costa nişte milioane, dar nu aveau motoraşul. Şi mai pun şi clienţii pe drumuri.
   Vara 2002, trei săptămâni mai târziu. S-a ars motoraşul. Am sunat, m-am programat, m-am asigurat că au motoraşul ăla pe stoc. Mă prezint acolo, las maşina, aștept vreo oră şi jumătate, mă cheamă, plătesc, plec fericit. Între timp apăruse regula aia tâmpită cum că nu ai voie să stai lângă maşină.
   După câţiva kilometri constat că nu se răcoreşte deloc maşina, deşi ventilatorul huruia (da, avea un sunet ceva mai puternic decât înainte) şi funcţiona și aerul condiţionat. Plimbând o ţigară în dreptul gurilor de ventilaţie, am constatat că aerul era tras din maşină către exterior. Cu alte cuvinte, electricianul a reuşit să pună greşit polaritatea motoraşului. Fac cale-ntoarsă la Service. Aici se schimbase tura şi mă ia dispecerul... că n-am programare, sunt toţi ocupaţi acuma, dar, dacă vreau, mă programează el mâine la doişpe. Cu un pic de scandal, m-a reprogramat pe loc. A chemat electricianul, a băgat iar maşina în Service, şi, după o altă oră jumate de aşteptat am putut să plec.
   Abia după câteva zile am început să constat că omul nu mi-a fixat ca lumea bordul, ceasul se mişca în locaşul lui (are un crac spart), consola aia centrala se mişcă bine de tot pentru că nu a mai fixat-o în şuruburi. Cea mai nasoală chestie este faptul că maşina se abureşte îngrozitor când plouă. Indiferent cum reglez fluxul de aer, cald, rece, condiţionat, când plouă, maşina nu se poate folosi. Trebuie să mai iau pe cineva în spate pe port de degivrator. Întrucât se apropie revizia, o las baltă, mai am o grămadă de alte chestii de făcut.

   Tot 2002, câteva săptămâni mai târziu. Programez revizie. Vin la revizie. Le spun ce vreau, ulei d'ăla, plăcuţe de frână marca aia, dacă se poate să-mi pună înapoi şi senzorii tăiaţi la Latin Efe şi să repare buba făcută la vizita precedentă de către meseriaş (care nu mai lucra acolo). Zice omu' OK, să vin mai târziu. Revin mai târziu şi, sub pretextul că vreau o cafea, apuc să intru în Service. Cerusem ulei sintetic, mă aşteptam să văd bidoane lângă maşină... pauză. Am cerut plăcute Bosch, mi-a pus tot rahaturile alea care put a balegă şi care înnegresc jenţile. Nu au mufele pentru senzorii de la plăcuţele de frână. Cafeaua era OK. După ceva timp am constatat că abureala din maşină tot nu a dispărut.

   2004. Curge benzina din rezervor când e prea plin. Soluţia Meridian: Înlocuirea tubului plus gâtul rezervorului. Eu presupuneam că-i trebuie un colier, ceva... Tot nu au descoperit de ce se abureşte. Şi nu, nu au mufele de la senzorii plăcuţelor de frână.

   2005. Accident. Trebuie vopsită. S-a dus mama cu ea. A scos-o din Service cu picături de vopsea scurse. Lipsea şi un proiector. Scandal cu mama că de ce nu m-am dus eu. Deh, eram angajat la o firmă ciudată, unde nu pupai liber deloc, trebuia să-ţi iei concediu. Şi ăla anunţat cu câteva săptămâni înainte. Întors la ei, scandal cu programarea, montat proiector la loc. Tot nu au descoperit de ce se abureşte. N-au nici mufe. Să-ncerc în târg. După ceva timp am constatat că nu mai funcţionează reglajul din cabină la farul schimbat de ei. Nu au pus cablul ăla la loc. Iar în proiector a început şa se adune apă. În cel manipulat de ei.

   2005. Revizie. Evident, ulei de care vor ei, plăcuțele care le plac. Nu, nu au mufe pentru senzorii de la plăcuţe. Şi nici nu au idee de ce se abureşte.

   2006. Revizie. La fel ca în 2005. Nu şi nu.

   2007. Revizie. La fel ca în 2005. Nu şi nu.

   2008. Am renunţat la Meridian. La ITP mi-au zis că nu, că are aspect estetic necorespunzător. Mda, are nişte găuri în tablă. S-a stricat şi nu-ştiu-ce la ambreiaj. Am mai fost pe la câţiva mecanici, nici ei nu au idee de ce se abureşte. Ok, iau Matizul...

Am dat ban: IKEA România

   2007. Ne-am decis să luăm un pat. Întrucât mai aveam nişte rumeguşuri presate sub formă de măsuţe de cafea prin casă (luate din Italia), ne-am gândit noi să mergem la IKEA, că tot s-a deschis şi în România.
   Odată ajunşi acolo, facem turul prin magazin, ocazie cu care am umplut un cărucior cu diverse prostiuţe. Printre care nişte scaune cu cadru de metal şi şezut de plastic, pentru bucătărie, care se puteau plia - 12,50 lei. Pun ochii pe un pat, îmi notez codul de pe el. Ne terminăm turul şi coborâm în depozit. Aici surpriză. Codul ăla de pe el era doar aşa, pentru inventarul lor. Trebuia să mă uit pe o altă hârtiuţă unde era o listă cu codurile componentelor acelui pat. Dacă tot eram în depozit, dau un ochi prin depozit şi recunosc tăbliile patului, şi salteaua. Dar în tot depozitul erau numai 2 laterale pentru acele tipuri de pat. Straniu, aveau vreo 4 modele de tăblii de diferite dimensiuni, destul de multe, cu care s-ar fi putut asambla teoretic vreo 30 de paturi. Teoretic, pentru că practic ieşea doar unul, fiind numai o pereche de laterale pe stoc. Întreb angajatul cu ochi injectaţi care mişuna pe acolo dacă sunt singurele laterale din depozit şi dacă are idee ce anume mi-ar mai trebui ca să pot construi un pat. Evident habar nu avea. Şi avea o moacă... Fie nu dormise vreo două nopţi, fie băuse excesiv în seara precedentă...
   Iau un cărucior de transport, îmi aşez frumos lateralele pe căruţ şi-i spun pirlei* că urc în showroom să copiez şi restul codurilor (somieră, saltea, etc...). Având binecuvântarea individului, mă fac nevăzut. Între timp nevasta, soacra şi cumnata umpleau al doilea cărucior cu flecuşteţurile care mai erau de vânzare pe lângă casele de marcat. Ajung la patul ochit, constat că nu era acolo eticheta aia cu multe coduri dar erau codurile pernelor, cuverturilor, noptierelor, veiozelor, etc. Chem un nene care se învârtea pe acolo să-mi dezvăluie ingredientele minunăţiei. Cu greu, după câteva conversaţii prin staţie cu alţi colegi de-ai lui, apare un altul cu eticheta. Notez ce am de notat şi zbor spre depozit.
   Surpriză!!! Căruciorul meu nu mai era nicăieri. Îl caut pe tontul cu care vorbisem mai devreme care-mi comunică dând din umeri: "păi a sunat un client din Constanţa şi a venit şi le-a luat. Ce era să fac? Omul era tocmai din Constanţa..." Îmi venea să-l calc în picioare pe imbecil. Când dracu' a avut ăla timp să sune şi să şi vină să le ia??? Superiorii individului nu erau de găsit. Nici pe cei de la aprovizionare nu puteam să-i contactez ca să le spun cât sunt de idioţi. Am lăsat baltă patul şi m-am dus să-mi recuperez familia.
   Familia era lângă case, salivau la nu-ştiu-ce chestii comestibile care se vindeau la ieşire. Atât eu, cât şi nevasta, tânjeam după o ţigară, restul poporului vroia dulciuri. La casă - coadă. Aşadar am întrebat gardianul (care păzea cu străşnicie casele de marcat) dacă pot parca căruciorul lângă el cât fumăm o ţigară. Având un răspuns pozitiv, ieşim să fumăm.
   După 5 minute revin în magazin, în locul unde parcasem căruţul. Gardianul vrăjea o casieriţă. Căruţul - nicăieri. Îl întreb pe imbecil unde e căruţul nostru. Ăăăăăă, păi crede că l-au sortat... Adică au pus marfa din căruţ înapoi pe rafturi... Evident c-am văzut negru şi am început să le umplu frigiderele de carne... În gura mare, de se uitau toţi clienţii... Gardienii s-au adunat să caşte gura... Am plecat înjurând spre Metro.
   Nu patul ăla îmi motiva reacţia, şi nici căruciorul cu prostii. Ci faptul că am pierdut nişte ore pe acolo degeaba. Timpul meu e al naibii de preţios şi nu prea accept să-l pierd aiurea din cauza unor angajaţi idioţi. Sau a unor clienţi tâmpiţi care ocupă culoarele din supermarketurile înghesuite, precum Cora sau Kaufland, şi care se mişcă cu viteza melcului, închipuindu-şi fie că vor trăi 200 de ani, fie că e supermarketul lu' tac-su. La Metro am găsit nişte scaune pliante cu şezut şi spătar dintr-o chestie moale acoperită cu vinilin la numai 9,50 lei. Le am şi azi, nu s-au cojit.
   Cu siguranţă voi reveni la IKEA. Când o face plopul pere şi răchita micşunele.

   ______
   * Meseriaşii de la Academie au băgat cuvântul item în limba română. Io-l bag p'ăsta! A se folosi ca substantiv feminin. Aveţi ceva de obiectat?

RCS-RDS, abonament business

   M-am gândit io: hai să-mi fac un site. Pentru asta trebuia să am o legătură bună la internet. În zona în care stau, în 2005, nu era nici un provider de internet în afară de Romtelecom. Iar Romtelecom era abia la început cu conexiunile ADSL, ofereau serviciile doar la ei pe site pentru că "nu aveau posibilităţi tehnice" pentru micul meu oraş. Şi chiar dacă reuşeau, viteza de upload ar fi fost mică.
   Am luat legătura cu INES şi cu alţi provideri, mă puneau să-mi trag eu fibra (vreo 11 km) şi-mi dau ei internetul. Nişte calcule sumare m-au dus cu gândul la potenţialii strănepoţi care, poate, ar fi început să vadă profituri ca urmare a investiţiei.
   Surpriza a venit de la RCS-RDS care mi-a oferit un abonament de "doar" 480 dolari pe fibră optică. A, dacă vreau şi 128 de IP-uri, mai plătesc încă o taxă anuală (vreo 40 de dolari).
   Zis şi făcut. M-am abonat. Pus pe hârtie, dădea cu minus. Dar, conform înţelegerii, aveam la dispoziţie 60 de zile până la instalare. Aşadar aveam timp să-mi termin aplicaţiile online. Din păcate, o a doua surpriză de la RCS-RDS: au apărut după 3 zile...
   Prin octombrie 2005 serviciile RCS-RDS au început să dea rateuri. "Reprezentanţii" companiei pe care-i sunam la numerele pentru intervenţie tehnică, nu prea erau în stare să facă diferenţa dintre internet şi intranet. Eu le explicam că nu-mi merge internetul, ei îmi confirmau că serverul meu răspunde la ping... Am mai întâlnit asemenea reprezentanţi la Romtelecom, prin 2009.
   După nenumărate apeluri, prin noiembrie primesc o somaţie de plată. Evident, dacă serviciile nu mergeau, de ce aş plăti? Reprezentantul de vânzări s-a dovedit a fi necioplit pentru că a vorbit urât şi mi-a şi închis telefonul în nas. După alte două zile serviciile au început iar să funcţioneze, dar numai pentru 10 zile, pentru că am fost "suspendat pentru neplată". Eu aşteptam o nouă factură în care să storneze perioada în care internetul nu a funcţionat (vreo 3 săptămâni, interval pe care l-am acoperit cu câteva telefoane Zapp).
   Le-am trimis scrisori, emailuri - nimic. La un moment dat, am trimis o altă scrisoare în care le-am cerut rezilierea contractului. M-a sunat un alt reprezentant care mi-a spus că degeaba am trimis eu cererea, contractul este reziliat pentru că eu nu mi-am îndeplinit obligaţiile contractuale şi anume nu am plătit. L-am rugat pe cel de la telefon să-mi trimită stornarea solicitată pentru a plăti ce mai aveam de plată ca să închidem povestea. Au trecut 2 săptămâni - nimic.
   Mă sună departamentul plăţi. O iau de la capăt cu povestea. Îmi zice că o să se rezolve. Alte 3-4 săptămâni - nimic.
   Mă sună departamentul plăţi, un alt angajat destoinic. Repet povestea, acelaşi răspuns: se va rezolva.
   Între timp eu tot primeam facturi pentru serviciul de telefonie fixă pe care mi l-au dat gratuit odată cu contractul de internet. Deşi contractul era reziliat, telefonul funcţiona (avea ton, nu am încercat să sun pe nimeni) şi facturile veneau regulat. După un an sau doi, am constatat că nici telefonul nu mai funcţiona, dar facturile veneau... Cel mai drăguţ era când primeam pe factură şi "intervenţii" care costau, nu mai erau gratis, deşi eu nu aveam contract cu ei... M-am făcut că plouă...
   Trec anii. Prin 2009 (după patru ani) primesc somaţie de la judecătorie. RCS-RDS mă somează prin instanţă să le dau vreo 80 de milioane. 24 datorie iniţială, restul dobânzi şi penalităţi. Mă apuc frumos să fac o centralizare a facturilor şi plăţilor. La un moment dat atenţia îmi este atrasă de valorile facturilor care aveau variaţii semnificative. Iau arhiva cu cursurile valutare, fac calculele: eroare. Deşi pe factură era specificat cursul corect, înmulţirea nu dădea. Pe alte facturi am văzut diferenţe şi mai mari. Tipii îmi facturau IP-urile alea de câteva ori pe an. În total au "umflat" facturile cu 6-7 milioane.
   Fac rezumatul, compun întâmpinarea. Evident, au pierdut în instanţă, judecătoria a respins somaţia ca fiind nefondată şi ne-a sfătuit să ne judecăm pe fond. Dat fiind faptul că am dovedit că m-au furat, că am solicitat în scris (cu confirmare de primire) rezolvarea situaţiei, RCS-RDS s-a gândit să abandoneze.
   În 2011, o altă firmă, din Cluj, mă somează să mă prezint la ei cu echipamentele RCS-RDS, întrucât ei îi reprezintă. Pentru că nu au dovedit afirmaţiile, le-am dat un mare ignore. Aştept acum să mă dea şi ei în judecată...

   Concluzie: fiţi atenţi la facturile lor! Ei au încercat să mă înţepe, eu am rezolvat-o în instanţă.

Service Dacia Pantelimon

   La acest service am ajuns din întâmplare, prin 2002-2003. Fiind prin zonă, mi-a cedat cablul de acceleraţie. Am sunat la Dacia – Vocea Clientului şi ei m-au trimis aici.
   Am intrat în curtea interioară, apoi un mecanic mă dirija să intru în atelier. Pentru asta trebuia să urc o pantă destul de mare… fără acceleraţie. Am coborât din maşină şi i-am explicat. A venit “maistrul” care, după o sumară inspecţie, mi-a propus remedierea cu 200.000 lei la mica înţelegere (practic voia să înlocuiască nu-ştiu-ce plastic de la un alt cablu rupt). Dacă vreau factură, am de aşteptat pentru că nu au cabluri de Dacia SuperNova pe stoc. Până una-alta, să bag maşina înăuntru. Nu ştiu ce a meşterit el acolo, dar a pus cablul la loc, astfel încât am putut urca panta. Văzând cât de uşor a reparat-o, am presupus ca nu e ceva grav (şi bine am făcut), i-am oferit un 100.000 pentru un “românism” solid care să mă ţină, practic să consolideze ce i-a făcut el acolo.
   Şi m-a ţinut până în 2008 când s-a rupt de undeva de la pedală. Veneam dinspre Metro Voluntari, maşina încărcată cu o grămadă de alimente perisabile, pe podul de la Europa. Am pus avaria, am tras cablul spre motor, l-am şters bine de smacolină şi l-am adus în dreptul geamului. Apoi l-am apucat sănătos cu mâna stângă şi mi-am văzut de drum până la socri. Nevastă-mea se tot crucea, nu a mai văzut maşină condusă astfel…
   Oficial, faza cu stocul se poate numi ţeapă. Sau faptul că acel cablu nu trebuia musai înlocuit. Neoficial, meşterul de la acel Service mi-a rezolvat problema.

Latin Efe – Service Dacia

   Toamna 2001. După 6.000 de kilometri, Dacia mea SuperNova Clima făcea ca trenul. Când frâna. Pentru că s-au uzat plăcuţele de frână. Am cam ignorat beculeţul din bord care mă avertiza să schimb plăcuţele de frână. Întrucât făcusem revizia la 1.000 de km tot acolo, iar mecanicul îmi recomandase să lucrez în continuare cu ei (întrucât se trece în carnetul maşinii numele mecanicului, iar el va fi mereu mecanicul maşinii care va cunoaşte istoricul şi problemele maşinii), m-am prezentat la Latin Efe pentru schimbarea plăcuţelor de frână, după ce, evident, am achitat taxa de intrare pe teritoriul Politehnicii.
   Evident, mecanicul acela nu mai lucra acolo. Dar sunt mulţi alţii aşadar nu e o problemă. Bun, urcă maşina pe elevator. De care plăcuţe doresc? Păi d-alea care nu put şi care nu umplu janta de pulbere neagră, chiar dacă-s mai scumpe şi mai puţin eco-friendly. OK, dar trebuie schimbat şi un disc de frână. Aşa zice ingineru’, altfel nu-mi pot da garanţie la maşină. Mă cert cu ingineru’, îi explic că nişte mici şănţuleţe pe suprafaţa discului sunt puţin deranjante doar până se ajustează şi plăcuţele… Nu şi nu, trebuie schimbat discul. Dornic să plec mai repede de acolo, îi dau OK-ul pentru schimbare. Vreo 400.000 lei (vechi), destul de mult la vremea aceea.
   Ies pe poarta Politehnicii, fac vreo 15 kilometri şi mi se aprinde beculeţul din bord. Mă întorc, mai plătesc o taxă de Politehnică (păi ce, dom’ne, mata crezi ca io-i ţiu minte pe toţi ăia care intră?) şi mă duc glonţ la mecanic. “Păi n-aveţi programare…”. Îi aduc aminte că am plecat de la el acu’ juma’ de oră. Ăăăăă, bine, dar e treabă de Electrică, să mă duc la electrician.
   Mă duc la electrician. Ăla monta un casetofon unuia cu o Dacie super-tunată, LED-uri pe ţeava de eşapament, spoilere peste tot, eleroane gen Formula 1 şi nelipsitul smoc de cruciuliţe (avea şi 2 icoane!!!) agăţat sub retrovizoare. Aştept vreo 20 de minute, omul era prins rău în maţele de la tubu’ de başi, nici măcar nu a vrut să îmi răspundă la două întrebări. După ce a terminat, foarte amabil îmi spune “păi e de Mecanică, dom’le! Io n-am aci elevator, n-am cum să măsor!”. Îl lămuresc că e musai să vină şi el la rampă, că mecanicu’ şi-a prins urechile. E de acord, dar să urc maşina pe elevator, apoi să-l chem.
   Mă întorc la mecanic, ăla deja urcase o altă maşină pe elevator, că doar nu era să stea după mine. După vreo 2 ore de stat, deja se înserase, vine şi rândul meu. Urc maşina pe elevator şi hai la electrică. Electricianul intrase în pământ. Nu era pe nicăieri. Îl caut vreo 20 de minute şi dau de el în bodega service-ului. Omul mânca, să revin în 20 de minute.
   Aştept cele 20 de minute, mă întorc să pescuiesc electricianul. Vine ăsta, măsoară, se scarpină… şi decretează: “E de mecanică! Plăcuţele nu ie bune, are prea mult cupru şi d-aia aprinde becu’. Mergeţi la inginer să vă schimbe plăcuţele!”. Mă duc să caut ingineru’. Era în bodegă, mânca. Dacă tot eram acolo, hai să mănânc şi eu. Am ras un hamburger şi i-am comunicat inginerului că-l aştept lângă bolid.
   Maşina era deja coborâtă de pe elevator. Mecanicul îmi comunică foarte încântat: “Gata, şefu’, merge!”. Intru în maşină, verific, aşa era, becul se stinsese. Plec fericit.
   După o săptămână am avut o pană. Până să pun roata de schimb, am aruncat un ochi la plăcuţele de frână. Porcul dracului a tăiat cablurile de la senzori şi a smuls firele de la plăcuţe… Mufele de la acele cabluri nu se găsesc prin magazine…
   După vreo 3-4 luni m-am dus la Meridian să-mi schimbe şi discul. Pentru că era prost, se ovalizase şi maşina avea o oscilaţie enervantă în momentul în care frânam.

   11.12.2001. Am mai trecut o singură dată pe la ei, pentru schimbarea tapiţeriei de pe tavan. Parcasem maşina la soare probabil… şi s-a lăsat pânza de pe tavan – mă mângâia pe creştet. Ăştia aveau tavanul pe stoc şi mi l-au schimbat pe loc, în garanţie (maşina a fost cumpărată pe 8-9 ianuarie 2001), fără prea multe discuţii. Le-am spus că-mi plouă în maşina pe la chederul de parbriz. Pe ăsta nu-l aveau în stoc, dar, undeva pe 25 ianuarie 2002, cu siguranţă vor primi. “Aaaaa, expiră garanţia? Păi nici o problemă, lăsaţi maşina aici şi vă sunăm noi când e gata”… Dacă nu, să pun io nişte SuperGlue acolo şi se rezolvă. Dar mai întâi să curăţ bine locul…