Se afișează postările cu eticheta Lubuntu startup. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lubuntu startup. Afișați toate postările

24.02.2015

Lubuntu - două monitoare

   Ziceam mai demult că sunt încântat de viteza acestui Lubuntu. Dacă pe același sistem Windows 7 abia mișcă, în special Google Chrome, ei bine, Chromium din Lubuntu zbârnâie. Cu multiple profile, multe ferestre deschise, multe TAB-uri în fiecare fereastră. Pentru browsing, blogging - duduie.
   Dar am o problemă: folosesc două monitoare. Dacă Ubuntu știe despre ce e vorba și-mi face "extend desktop on the second display", Lubuntu habar nu are. Am căutat prin setări, nu am găsit nimic. Sfântul google mi-a dat răspunsul dar am petrecut ceva timp scobind, punând cap la cap. Așadar postez aici, atât pentru cititori, cât și pentru mine, cum se face...
   Mai întâi instalăm ARandR din Lubuntu Software Center.
Aranjez monitoarele cum îmi convine mie, apoi salvez configurația.
   Totul arată bine acum. Dar, la repornirea calculatorului, va trebui să o luăm de la capăt. Așadar trebuie să facem un link pe desktop și scăpăm cu un dublu-click, sau activăm minunea asta în startup-ul lui Lubuntu. Deci, fie facem un link pe Desktop, fie în directorul "/home/«user»/.config/autostart/". În postul precedent am învățat să facem linkuri. Vom face un link. La Command în tab-ul "Desktop Entry" mergem cu browse la fisierul dual.sh pe care l-am salvat mai devreme în directorul "/home/«user»/.screenlayout/".
   Asta a fost. Așa-i că-i simplu? Metoda asta e bună atât pentru Desktop (sau orice alt director), cât și pentru startup. O altă soluție pentru introducerea în start-up este: din meniul "Start"... ooops, asta-i la Windows :D... deci, din "Lubuntu icon" (de regula e in stânga jos, dar eu o pun în dreapta sus), selectez "Preferences", apoi "Default applications for LXSession", merg în tabul "autostart" și scriu acolo ce doresc.



loading...