20.01.2013

Carrefour - Pentru o viață mai bună

   Având temă de la împărăție să mă transform urgent într-un joc "Creionul fermecat", neapărat de la Carrefour, pen-că e o mare reducere de la ~50 lei la ~20 lei, mă prezint vineri, 18.01.2013 în magazinul menționat să-mi fericesc familia.
   Am luat așadar vreo 3 "creioane fermecate". Evident, cel mai mare, mai atractiv, mai scump, s-a dovedit a fi și cel mai nașpa: are 2 puzzle-uri destul de maricele, vreo 50 de piese, care ar trebui să se asambleze în 2 poze. Partea tristă e că nu ai poze de referință - sunt 2 poze pe capac, dar sunt incomplete, nu au margini. Nici măcar nu era așezat pe raft, era undeva deasupra rafturilor (numai o singură bucată), probabil "dosit" de vreun angajat care voia să îl cumpere.
   Cele 2 "creioane fermecate" mai mici, ~14 lei, au fost ceva mai reușite, nu ai nimic de asamblat, dar nici nu prea captează atenția copiilor. Este vorba de un soi de creion muzical, care cântă cand este pus pe un anumit punct de pe planșa cu întrebări.
   Tot sus, pe rafturile inaccesibile publicului, mai era și un set de chimie. Pe cutie scria: 200 de experimente. Puțin mai jos - "în set nu sunt incluse unele substanțe, precum și cele uzuale care se găsesc în orice gospodărie" - Made in Italy. Desigur, la ~60 lei, am o pretenție tâmpită să știu ce anume NU este inclus...
   Am abandonat setul de chimie in favoarea unui "nunchuck" pentru Wii. Necunoscând prețuri, ci doar dorința fiului meu cel mare de a avea așa ceva, am luat acea trăznaie de 135 lei, practic un soi de joystick cu 2 butoane, care se leagă, cu un fir, de telecomanda Wii. Acum, căutând pe net, văd la Media Dot același device la numai 80,35 lei. Chiar le voi scrie celor de la Carrefour, dacă voi găsi bonul, pentru că zbiera o tanti în microfon: "dacă găsiți un produs mai ieftin în altă parte, vă rambursăm de 10 ori diferența". Dacă așa va fi, m-aș cam apuca să fac carieră de comparator de prețuri.
   Undeva la intrare, promoții la jucării: păpuși Aumantine, minim 39,90 lei. Niște cutii roz din carton care conțin respectivele păpuși, un adevărat pericol pentru omenire, întrucât marginile acelor cutii sunt foarte tăioase. Nu m-am tăiat așa rău ca în cutia Ciao de la Cora Alexandriei, așadar am cumpărat și o păpușă de 39,90 lei.
   Deoarece magazinul încă nu se închidea, am bagat un ochi și pe la raionul cu electrocasnice. Mașină de spălat vase marca Carrefour, 499 lei. Livrare gratuită la domițil. Întreb responsabilul dacă prin domiciliu înțelege ușa apartamentului de la etajul 3 dintr-un bloc fără lift. Îmi zice că da. astfel motivat, decid să achiziționez minugnea. Se va livra duminică, adică azi.
   Într-adevăr, a sosit mașina cu livrări de la Carrefour. Mi-au adus-o în scara blocului. Tipii păreau și foarte grăbiți. Le-am relatat promisiunile responsabilului de la raion și ei mi-au rectificat: în fața blocului. Aviz doamnelor singure care vor să cumpere obiecte voluminoase cu livrare la domiciliu.
   Pregătisem 15-20 lei pentru domnii cu livrarea pentru reaprovizionarea cu fluidele transpirate pe scări. Întrucât aveau aerul ăla grăbit, am mutat banii în celălalt buzunar și le-am urat o zi bună. Am adus-o acasă mai ieftin: am cărat-o eu.
   Acum să vedem pe ce am dat eu banii... revin cu detalii.


   Later edit: Am găsit bonul, le-am scris celor de la Carrefour folosind pagina lor de contact. Enervant, scrisul este gri-deschis. Probabil pentru a descuraja reclamagii.
   Este extrem de util să păstrați bonurile de la cumpărături minim 1 lună. Facturile și chitanțele de la gaze, lumină, telefonie, precum și chitanțele de la CEC, amenzile de la Rutieră, etc. se păstrează un timp mai îndelungat. Nu se știe niciodată.
   Even later edit: Promoția cu "în altă parte" nu se aplică. La email nu au mai răspuns, așadar i-am sunat. O tanti binevoitoare a inceput să-mi spună că doar la Deva este valabilă promoția. Și numai pentru "în altă parte" care are o suprafață asemănătoare... Am mai deschis un tichet.
   După câteva zile au răspuns prin email: promoția e valabilă numai pentru produse de băcănie, mă roagă să citesc regulamentul campaniei de pe pagina lor web.

08.01.2013

Cum scoți bani de pe card fără a plăti comision

   Deci... cum am scos eu bani de pe card fără a plăti comision?

1. M-am dus la Hornbach Militari să cumpăr câteva șurubele și niște tuburi de neon. Am luat o versiune ieftinuță, mai erau vreo două tuburi pe stoc. Pe cutia de carton era imprimat un cod de bare, pe o etichetă era lipit un alt cod de bare. Estimez cumpărăturile la ~200 lei. Ajung la casă. Întrucât era seara, târziu, eu după o zi de alergătură, nebăut, nepișat, nefnimic, n-am prea fost pe fază la ce total a zis încasatoarea. Nici la POS nu am căscat ochii. Am băgat frumos PIN-ul, am luat factura, am pus-o în geantă, și am luat-o spre ieșire.
   Chiar în ușă mi-am amintit totalul zis de casieriță. Vreo 2 mii și ceva. Bag marșarier, scot factura și vad totalul: peste 2.000 lei. Era o linie pe factură care mă făcea fericitul posesor a 6 Kg de holzșuruburi noi-nouțe, calitatea I. Mă întorc la casierie cu punguța mea de șurubele, estimată cu multă precizie de cântarul din raion la numai 5,60 lei. Încerc să-i dovedesc doamnei că acea pungă nu are nicidecum 6 Kg. Dânsa îmi cere tubul de neon... ăla era cu buba. Codul de pe carton.
   M-a trimis la Relații Clienți, mi-au dat banii cash.

2. M-am dus la Selgros, promoție la televizoare Daewoo, 1059,90 lei. Nu, nu și iar nu. Mi-am luat banii înapoi cash. Puteți citi aici mai multe detalii.

07.01.2013

Cora - Hipermarketul prețurilor HiperMici

   Iată-mă din nou la cumpărături. De data asta la Cora Alexandria, hipermarketul prețurilor mici. Înarmat cu cardurile ING și Cora.
   La intrare, promoție! Suc natural Ciao, 2L la preț de 1L. Întâmplător îmi place otrava ăstora de la Ciao. Sucul de tomate, de exemplu, merge cu sandwich-uri dimineața sau cu vodka și un praf de piper seara... Mă reped să iau un bax din respectivul produs. Rezultatul? O mare tăietură pe degetul arătător. Am reușit să mă tai în cutia aia afurisită. Urâtă tăietură, se va vindeca greu, este adâncă și se va deschide mereu când voi îndoi degetul.
   Termin de umplut căruciorul și purced spre casa 4. Casiera cea amabilă desface (a se citi distruge) cartonul baxului de Ciao, extrage o cutie, pentru a o putea scana. Neplăcută fază. Am mai întâlnit chestii d-astea la Selgros, Metro, etc. De multe ori refuz sa mai cumpăr produsul (apa plata Dorna, de ex.) după ce toanta de la casă distruge ambalajul. Că doar nu o să urc 3 etaje cu sticlele alea în brațe!
   Mă plâng de faptul că m-am tăiat în ambalaj, că nu e scrisă nicăieri vreo antenționare cu privire la marginile tăioase ale unor ambalaje. I se fâlfâie, să ma adresez la relații clienți. Rup ambalajul de tot și i-l fac cadou. Se întristează, pentru că nu are coș de gunoi.
   Termină de scanat toate produsele, eu apuc să le pun în coș (peste geantă, haină) și-mi comunică zâmbitoare totalul. Îi întind cardurile. Are să îmi dea 2 vești. Una proastă, alta și mai proastă. Prima, a uitat să-mi ceară/scaneze cardul Cora, așadar pierd cele 143 de puncte. Dar poate anula factura, eu trebuie doar să așez produsele la loc pe bandă... A doua veste, nu merge POS-ul. Deci trebuie s-o iau tiptil până la bancomat, să scot biștarii și să mă întorc să achit cu numerar. Hmmm... Nu-mi venea să reașez produsele pe bandă. Nici să plec nu puteam pentru ca geanta era îngropată sub cumpărături.
   Ma duc la bancomat. Evident nu găsești ING, numai Raiffeisen sau Unicredit. Iar bancomatul era foarte departe de casa aia... De nervi am uitat ce sumă mi-a comunicat toanta.
   Mă întorc la casă, achit, îmi urează o seară bună. Mă duc la relații clienți. Tot de o seară bună am parte și de la iei, nu au ce să facă...


Mai jos se poate vedea diferența de preț între Cora, Carrefour și alți mincinoși - Altex, cel mai mic preț din România? Cu alte cuvinte, când vreți să cumpărați un aparat mai scump, ar fi bine să căutați un pic pe internet, rezultatele sunt interesante.
Cora - 999,90; voucher 199,98; total 799,92 lei
altele - 929; le gasiti pe www.price.ro, poate și pe compari.ro
Carrefour - 949 lei
Domo - 1079 lei (cică reducere!!!)
Altex - 1099,90 (cică cel mai ieftin din România!!!)

Selgros și Daewoo...

   Pentru că s-a înnoit anul, pentru că am mai îmbătrânit și eu cu un an, pentru că Moșii lu' 2012* m-au cam sărit, pentru că am primit catalogul Selgros în cutia poștală**, pentru că am sunat și mi-au confirmat că mai au 4 bucăți, pentru că am rezervat telefonic una, pentru că..., am purces la cumpărături în Selgros Militari să mă împroprietăresc cu magnificul televizor de pe coperta broșurii.
   Ajung în raion, mă uit luuuung după un angajat de la electro. O fi și asta o strategie de marketing. Nimeni pe acolo, ai suficient timp să admiri produsele expuse, poate mai iei câte ceva... Și am admirat... splitter cablu TV, marca HAMA, o căruță de bani. Nu mai țin minte câți, dar nu l-am luat întrucât la tarabă e mult mai ieftin la aceeași calitate. Apropo' de HAMA, am luat niște cabluri pentru monitor. Tare proaste, am numai umbre pe ecran, deși angajatul Cora Alexandria promitea că e cel mai bun de pe fața planetei. Probabil va trebui să le returnez...
   Apare, în sfârșit, un angajat. Promite să-mi aducă unul după ce îmi reconfirmă stocul, consultându-și scannerul portabil: 4 bucăți. Se ține de promisiune, vine cu un stivuitor și-l dă jos de pe raft. În timpul ăsta eu îmi făceam planuri cum reorganizez biroul pentru marele monitor de 81 de cm. Că eu asta voiam: un monitor full HD, consum mai mic, că d'aia e LED.
   Iau monitorul, mai cumpăr niște prostiuțe (a început să devină cam scump Selgros, am găsit multe chestii mai ieftine prin hipermarketuri), achit cu cardul și mă duc la bancul de probe.
   Angajatul de acolo mă ia în primire: "e pe firmă"? Îi spun că da. Ei bine, în acest caz, garanția e de numai 12 luni, că-mi iau TVA-ul înapoi. Dar, dacă vreau, mi-l refacturează pe persoană fizică și-mi dă 2 ani garanție. Îi pomenesc de catalog, de reclamă falsă, în gândul meu îi pomeneam și părțile intime ale mamei dumisale, deși n-are nici o vină, săraca. Până la urmă, m-am gândit eu ca nu merită să mă complic, las 12 luni pe firmă și-om vedea ulterior.
   Sfătuit telefonic de consoartă, rog amabilul reprezentant să mi-l și probeze, lasându-mă rece strâmbăturile lui - se apropia ora închiderii, omul voia să o zbughească. Îl ajut să dezbrace monitorul de cartoane, îl punem pe masă și-i dă să scaneze posturile recepționate prin bunăvoința antenei de pe clădire - nu, nu au cablu, ar fi imaginea prea bună și am sesiza prea repede defectele.
   Zgâindu-mă la noul meu monitor, observ în dreapta jos, la vreo 10 cm de margine, pe diagonală, un punct verde. Schimb postul, punctul tot acolo era. Deci e defect. Comunic constatarea mea responsabilului cu garanțiile. Tipul, extrem de amabil, îmi comunică că mi-l poate schimba numai dacă sunt 3 pixeli morți, pentru că astea sunt condițiile garanției. Ba chiar a primit și un email de la cineva din conducere... Nu-l găsește acum, dar, dacă insist, îl caută...
   Țin minte că, prin 2005, lucram la un magazin de calculatoare. Ăsta a fost singurul motiv pentru care am refuzat să pun la vânzare monitoare LCD. Distribuitorul mi le schimba numai dacă aveam 3 pixeli morți în poziție centrală sau 5 pixeli morți la margine. Așadar vindeam numai CRT-uri, nu-mi permiteam să spun așa ceva clienților mei. Se pare că unii încă mai păstrează regulile astea tâmpite.
   Devin brusc zâmbitor, pomenesc iarăși, în gând, părți intime ale mamelor lor, plus ceva plămâni și ficați, în timp ce, pe gură, îi explicam că asta nu e garanție, asta e probă, vreau altul sau îi dau pe mâna Poliției și a Judecătoriei de pe lângă Tribunalul sectorului 6. Din punctul meu de vedere, ăsta este furt calificat în dauna avutului privat, combinat cu ceva înșelătorie și reclamă falsă. O bucurie pentru doamna avocat.
   Tipul mormăie ceva, îmi promite că vorbește cu șeful, se face nevăzut. Vine cu un alt monitor. Îl ajut să-l ambaleze pe cel defect și să-l probeze pe cel nou. După scanarea posturilor, îl iau la o examinare mult mai atentă. L-am pus pe PC-in, imagine neagră. Nu se vedeau puncte deschise. Am găsit un post care avea mult alb în imagine. Am băgat zoom ca să scap de benzile negre și... surpriză: un punct roșu închis în colțul stânga-sus, tot la 8-12 cm pe diagonală.
   Mă întorc triumfător spre tip: vreau banii înapoi. Din 2 produse probate, 2 produse defecte... e prea mult. Marfa e proastă. Tipul e de acord și-mi spune că oricum nu mai avea altul, doar cel expus mai este disponibil (mie-mi confirmaseră 4 bucăți pe stoc).
   Până la urmă mi-am recuperat banii, după câteva minute de așteptare (casa trebuie să scoată numerar de la bancă). Ne-am despărțit... prieteni.


___ 
Notă:
   *Mi-a comunica soția că sunt 3 Moși. Pe 6 decembrie e Moș Nicolae, deci 4 cadouri pentru 3 copii și o consoartă. Pe 25 decembrie este Moș Crăciun, încă 4 cadouri plus un bonus pentru unul din copii, că e și ziua lui, îl mai cheamă Cristian. Pe 31 decembrie vine și moșul comunist, Moș Gerilă, încă 4 cadouri. Hmmm, 13 cadouri, număr cu noroc?
   **Din când în când mai sună câte unii, fie de la Poșta Metro, fie de la Poșta Selgros, să mă întrebe dacă primesc cataloagele. Evident că nu le primesc regulat, dar răspunsul meu nu influențează frecvența expedițiilor.

02.12.2012

Clienți neserioși

Persoanele din tabelul de mai jos au comandat produse de pe diferite site-uri internet și nu au colaborat pentru rezolvarea problemelor apărute, au dat calificative negative. Vă recomand sa fiți atenți.

Nume Telefon Adresă Email Site Descriere Data
Ing. Ifrim Mihail - - unirea.b@upcmail.ro okazii.ro Susține că produsul nu funcționează și este un om prea ocupat pentru a expedia coletul înapoi pentru rambursare. Ori este de la concurență și a făcut-o special pentru a-mi da un calificativ negativ, ori nu este cumpărătorul potrivit pentru mediul online. 20.08.2012
Attila Forika 0726101091 Str Aviatorilor, bl. 26, Sc. 2, Et. 2, ap. 30
Petrosani, Hunedoara, 332107
wilcox_3007@yahoo.com okazii.ro Nu a citit condițiile vânzării și caută pretexte pentru feed-back (calificativ) negativ. 12.11.2012
Pop Adrian 0763494270 Str. Principala, nr. 10
Viseu de Jos, Maramures, 437390
adyy.boss94@yahoo.com mercador.ro Te abureste pe Yahoo Messenger ca iti trimite avans sub forma de alimentare cartela Cosmote. Ajungi sa faci coletul, completezi formularele pentru posta, apoi... nimic, omul se da la fund. Nu recomand acest personaj. 02.12.2012


Dacă aveți asemenea "clienți", mi-i puteți trimite pe email, la adresa tepari@yotta.ro. Nu uitați să atașați și dovezi (capturi ecran, emailuri, formularul de retur de la Poștă) - nu vor fi publicate, dar, în caz de contestație, trebuie să avem dovezi.

18.11.2012

Ţepari

Persoanele din tabelul de mai jos au comandat produse de pe diferite site-uri internet dar nu le-au ridicat de la Poștă. Vă recomand să le vindeți produse NUMAI CU PLATA ÎN AVANS.

Nume Telefon Adresă Email Site Descriere Data
Diana Ionescu 0772084198 Str. Petrochimiştilor, bl. B27, sc. D, ap. 2
Piteşti, Argeş, 110183
  okazii.ro Nu a ridicat coletul. 03.08.2012
Delia Angheluta 0746141331 Șos. Moara de foc, nr. 15, bl. 597, sc. B, et. 3, ap 4
Iași, Iași, 700536
augusthorstmann@yahoo.com okazii.ro Nu a ridicat coletul. Nu răspunde la telefon dacă îi dau telefon de pe numărul listat. Am sunat-o de pe alt număr, după ce a auzit "licitație okazii", a închis telefonul. 08.10.2012
Mariana Biteanu 0740845800 Str. Cuza Voda, nr 60
Viziru, Braila, 817215
stefanutvladut@yahoo.com okazii.ro Nu a ridicat coletul. A sunat de pe numărul unui prieten ca să confirme comanda și a promis că va ridica coletul. 08.10.2012


Dacă aveți asemenea "clienți", mi-i puteți trimite pe email, la adresa tepari@yotta.ro. Nu uitați să atașați și dovezi (capturi ecran, emailuri, formularul de retur de la Poștă) - nu vor fi publicate, dar, în caz de contestație, trebuie să avem dovezi.

16.09.2012

Soluții gratuite de stocare online (cloud)

   De multe ori am avut nevoie de anumite fișiere (documente, poze, tabele de calcul) atât pe computerul fix de acasa, cât și pe laptop, calculatorul de la serviciu, tabletă sau telefonul Android. O investiție într-un memory stick USB nu prea este o soluție pentru că pe telefon nu îl pot folosi. Un card MicroSD poate fi folosit la telefon, dar nu se scoate cu ușurință (de cele mai multe ori trebuie scoasa bateria) iar cele mai multe calculatoare nu au adaptoare pentru citirea cardurilor. Așadar, de ce să nu beneficiem de soluțiile de stocare gratuită (cloud storage) puse la dispoziție de nenumărate companii?

   Pe de altă parte, încă nu se cunosc medii de stocare permanente. HDD-urile se deteriorează în timp (indeferent ca sunt IDE, SATA sau SCSI, clasice sau SSD), CD-urile, DVD-urile și Blu-Ray pot fi zgâriate sau oricum se distrug în timp, hartia tipărită se udă, se decolorează în timp sau ia foc... Așadar, dacă vă țineți pozele și filmele ȘI pe aceste servicii de stocare online, mai puteți spera să rămână intacte și peste 10 ani pe principiul punerii ouălor în mai multe coșuri. În acest timp, aplicațiile de sincronizare își vor face treaba copiind datele Dv. de pe un hard pe altul, de pe un cont pe altul.

   Găsiți mai jos un tabel al celor mai comune soluții de stocare gratuită.

 
Stocare gratuităSkyDriveGoogle DriveAmazon Cloud DriveComodo Cloud StorageMegaCloudWualaCX*MimediaHiDriveTeamdriveGlideDropboxSugarsyncBoxiDriveiDriveSyncSyncplicityUbuntu One4SharedAdriveStocare gratuită
7 Gb5 Gb5 Gb5 Gb8+8 Gb5 Gb10 Gb7 Gb5 Gb2 Gb30 Gb2 Gb5 Gb5 Gb5 Gb10 Gb2 Gb5 Gb15 Gb50 Gb
Spațiu maxim7 Gb*5 Gb5Gb10 Gb18+8 Gb8 Gb16 Gb12 Gb10 Gb10 Gb30 Gb16 Gb32 Gb 5 Gb10 Gb20 Gb5 Gb 15 Gb50 GbSpațiu maxim
Dim. max. fișier2 Gb2 Gb2 Gb2 Gbnelim.14 Gbnelim.3 Gb2 Gbnelim.nelim.2 Gb2Gb 100 Mb*500 Mb nelim. 2 Gb2 GbDim. max. fișier
Bonus ReferalNuNuNu200 Mb500 Mb250 Mb300 Mb1 Gb pt. 5 ref.5Gb pt. 10 ref.250 MbNu500 Mb500 Mb*Nu1 Gb*1Gb*1 Gb500 MbNuNuBonus Referal
Sincronizare automatăDaDaNuDaDaDaDa  Da DaDaDa DaDaDaDaNuSincronizare automată
Sincronizare selectivăDaDaNuDaDa*DaDa  Da Da*DaNu DaDaDaDaNuSincronizare selectivă
Backup automat    Da      DaDaNu DaDa DaNuBackup automat
Partajare DalinklinkDaDaDa  Da DaDaDa DaDaDaDaNuPartajare
Securitate    256 bitsDa   Da 256 bits128 bits  Da DaDaDaSecuritate
Versiuni fișiereDaDaNuDaDaDaDaNuNuDaDaDaDaDaDaDa*Da NuNuVersiuni fișiere
Interfață webDaDaDaDaDaNu*DaDa*DaNuDa*Da* Da Da*Da*Da*DaDaInterfață web
ComputerWin*, MacWin, MacWin, MacWinWin, MacWin, Mac, LinuxWin, MacWinWin*, MacWin, Mac, LinuxWin, Mac, LinuxWin, Mac, LinuxWin, MacWin, MacWin, MacWin, MacWin, MacWin, Linux (Ubuntu)Win, Mac, LinuxToateComputer
Terminale mobileiOS, WP7, Android*iOS, AndroidiOS, AndroidiOS, AndroidiOS, AndroidiOS, AndroidiOS, Android, Kindle FireiOSiOS, Android, WP7iOS, AndroidiOS, AndroidiOS, AndroidiOS, AndroidiOS, Android, WinPhone, BlackberryiOS, AndroidiOS, AndroidiOS, Android, Kindle FireiOS, AndroidiOS, Android, BlackBerry, SymbianToate*, iOS, AndroidTerminale mobile
Terminale suportatenelim.nelim.8111nelim.991nelim.6nelim.1 1 2  nelim.Terminale suportate
Avantaje    PrietenosSecuritateSimplu, spațiu  Securitate SimpluFacilitățiColaborare     SpațiuAvantaje
Dezavantaje    Referal*Java. Reboot Java.
Drag'n'drop
upload*Drag'n'dropInterfata web.Flash!SpațiuComplicatTrafic*, Guest*     AdWareDezavantaje
Altele        * *  Mesagerie* WebDAV  WebDav Altele


   Am renunțat la www.box.com, www.box.net deoarece:
  • Nu au voie guest users
  • Dimensiunea fișierelor 25 Mb deși ei susțin că este 100
  • Interfața web nu permite sincronizarea fișierelor uploadate direct, ci numai pe cele aflate în foldere
  • Aplicația de sincronizare creează singură fișiere (un PDF) și foldere
  • Securitate numai la conturi plătite
  • Traficul pare limitat la 10 Gb. Nu se specifică pentru ce interval de timp (nici nu m-am deranjat prea mult să caut)
  • La dezinstalarea aplicației de sincronizare, fie îți restartează Windows-ul, fie îți închide Explorer-ul (puteți alege).
  • Update: îl mai țin puțin aici...


   Am renunțat la www.JustCloud.com deoarece:
  • Nu pare a fi free. Înscrierea este free dar rezulta un cont trial de 14 zile.
  • Nu am reușit să fac subdirectoare în interfața web.
  • Fișierele trebuie descărcate unul câte unul fără acea aplicație? Ei bine, nu vreau s-o instalez!
  • Descărcând fișierele, am constatat că le descarc de la http://mpbstore.s3.amazonaws.com, care este de fapt Amazon?
  • Sunt prea insistenți cu aplicația lor de backup. Ba chiar am primit și un email, la scurt timp de la înregistrare, în care directorul lor de vânzări îmi spune mie că fișierele mele sunt în pericol, să descarc repede-repede aplicația lor... Sună ciudat rău.
  • FAQ-ul lor este destul de sugestiv. Trag mai mulți bani de pe carduri și dau vina pe neînțelgeri.


   Am renunțat la www.spideroak.com deoarece:
  • Capacitatea de stocare este de 2 Gb. Deși pe alte situri scrie că se acordă 1 Gb pentru fiecare referal, nu am găsit (la prima vedere) nici un link.
  • Are un mod mai ciudat de lucru, fișierele sunt copiate sau sincronizate numai în cadrul aplicației instalate.
  • La uninstall cere reboot.


   Am renunțat la memopal.com deoarece:
  • M-a pus să downloadez întâi aplicația. Am luat-o, am instalat-o (mi-a restartat explorerul fără să ceară confirmare). Fișierele se uploadează direct din aplicație, fără interfața web.
  • Intefața web nu are nici o opțiune de upload, creare de fișier, etc.
  • Dezinstalarea se face numai prin Add Remove Programs. Nu recomand.


   Am renunțat la www.safecopybackup.com deoarece:
  • Se comportă cam ca Memopal și te pune să descarci aplicația aia fără să te întrebe cine ești. E de presupus că nu are interfață web.


   Am renunțat la http://www.mediafire.com deoarece:
  • Deși ne pune la dispoziție un generos spațiu de 50 Gb, contul este un soi de trial pe care cei de la MeDiaFire îl pot șterge pentru inactivitate. Nu este prea clar cât de mare este această perioadă. După ce mă lămuresc, revin cu explicații.
  • Nu se pot downloada mai multe fișiere decât în versiunile plătite.
  • Nu are sincronizare automată, aplicația pentru desktop este doar o modalitate pentru upload facil.
  • .
  • Pe scurt, acest serviciu este bun numai pentru upload de arhive mari (max. 200Mb) pentru perioade scurte de timp.


   Am renunțat la iCloud deoarece:
  • O fi gratuit, da' numa' pentru posesorii de jucării de la Apple...


   Am renunțat la Mozy deoarece:
  • Oferă gratuit numai 2 Gb (și asta, probabil, folosind un cod de referal).
  • Suportă numai Windows și Mac OS X


   Am renunțat la Symform deoarece:
  • Oferă numai backup prin aplicația lor care pare să meargă numai sub Windows sau Mac OS.
  • Nu au interfață web utilizabilă pentru transfer de fișiere. Oare dacă se farâmă computerul sau șterg accidental un fișier, ce face Symform? Presupun că le șterge și el... După 15 zile...
  • Spațiul infinit pe care îl propun, este de fapt cu schimb de capacități. 10 Gb îi oferă ei implicit (dar... la ce servesc?), apoi, până la 1Tb spațiu (la ei), trebuie pus la dispoziția lor dublul cantității. De la 1 Tb în sus (probabil 2Tb puși la dispoziția lor) oferă spațiu nelimitat.
  • Vreau să șterg contul... Nu văd de unde...


   Am renunțat la ZenOK deoarece:
  • Deși oferă 5 Gb gratuit, au limită de upload 2 Gb pe lună.

15.09.2012

Setări Yahoo Mail, Hotmail (RCS-RDS mobil)

   Fie că folosiți stick-ul de la RDS-RCS, fie că puneți cartela SIM într-un telefon Android, trebuie să folosiți următoarele setări în clientul de email pe care vreți să îl folosiți:

HOTMAIL
setări Incoming:
server type: POP3
username: <numele dv>@hotmail.com
password: <parola dv>
POP3 server: pop3.live.com
Port: 995
Security: SSL/TLS
setări Outgoing:
SMTP server: mobile.rcs-rds.ro
Port: 25
Security: None
Require sign-in: No (de obicei este o bifă - trebuie debifată)
RCS-RDS nu dorește să deblocheze portul 25 pentru a folosi ce SMTP vrem noi. De aceea trebuie să punem setările lor pentru SMTP. Evident, unele servere de email vor interpreta emailul dv. ca fiind potențial SPAM și vor trimite emailul in JunkBulk, etc. Recomandăm folosirea Gmail pentru trimiterea emailurilor.

YAHOO! MAIL
Dacă nu vă place Yahoo! Mail pentru Android, puteți seta contul în clientul dv. favorit de email, folosind următoarele setări:
setări Incoming:
server type: IMAP
username: <numele dv>@hotmail.com
password: <parola dv>
IMAP server: imap-ssl.mail.yahoo.com
Port: 993
Security: SSL/TLS (accept all certificates)
setări Outgoing:
SMTP server: smtp.mail.yahoo.com
Port: 465
Security: SSL/TLS
Require sign-in: YES (de obicei este o bifă - trebuie bifată)
username: <numele dv>@hotmail.com
password: <parola dv>



loading...