Se afișează postările cu eticheta Praktiker. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Praktiker. Afișați toate postările

05.03.2015

Bănci Românești - continuare

Azi la bancă un leu depui, mâine ia-l de unde nu-i!

   Povesteam aici aventurile cu BancPost. Am dat ieri peste digipass. Îl pornesc, constat că au murit niște liniuțe, în loc de 8 se vede un soi de H. Intru-n aplicație. Un singur cont (am avut odată 3, unul la vedere și câte unul pentru fiecare card: Taifun și Ultra), pe minus. Bun, decid că e momentul să scap de ei.
   Cum spuneam, stau la vreo 50 de kilometri de oraș. Întrucât tot mă duc la cumpărături, hai să bag un cap la BancPost să-nchiz contul/rile mâncătoare de comisioane.
   Azi am ajuns la o agenție din Constanța, pe la ora 15:30. Explic domnișoarei de la ghișeu ce doresc eu de la faimoasa bancă: să achit datoria, să predau cardurile și digipassul și, că tot mi-am adus aminte, să-mi recuperez cei 30 de dolărei pe care banca mi-i ține pe post de garanție pentru digipass.
   Desigur, nici o problemă. Butonează. Oh, ba da, e o problemă. "Cineva" mi-a închis contul curent în dolari, așadar nu pot manipula banii din contul ăla de garanție și, oricum, sumele sunt blocate.
   O cheamă și pe șefa, discută problema, ajung la concluzia că tre' să sune la agenția unde mi-am făcut eu conturile. Caută numerele de telefon. Întind cartea de vizită a domnului de la fosta mea agenție de domiciliu. Nu mă cred pe cuvânt, așadar caută în continuare. Îmi confirmă că domnul acela nu mai lucrează la BancPost (aha, mi-a ascultat sfatul). Curios întreb și de șefa agenției... nici dânsa nu mai lucrează acolo!
   Desigur cei de la agenția unde mi-am deschis contul o sfătuiesc pe domnișoara din Constanța să mă trimită la dracu' și să vin eu frumos, personal, la agenție (250+250=500 Km) să fac cereri și hârtii. Dânsa, fără să urmeze indicățiili prețioase, obiectează că-s în fața dumneaei și că trebuie să se poată rezolva și altfel. Ăla replică că are de deschis douăj' de conturi și-i trântește telefonul!!!
   Domnișoara rămâne un pic pe gânduri, se sfătuiește cu șefa, ajung la concluzia că trebuie să facă un tichet la Centrală. Butonează, butonează, trimite. Apoi mă sfătuiește să iau un loc, pentru că e posibil să dureze un pic. Ies la o țigară, sun prieteni, povestesc. Revin după vreo 20 de minute. N-au răspuns, dar pot să iau un loc. Mă uit la ceas, 16:30, eu trebuia să fac și cumpărături la Auchan (diferența e în buzunarul tău), Praktiker (de la casă la acasă) și, desigur, Lidl (alege înțelept). Desigur, trebuie să ajung în Eforie Nord până la 22:30 conform programului afișat pe site (wow, încă nu l-au schimbat) sau 21:00 conform programului afișat pe ușă.
   O întreb pe șefa cam care-i comisionul dacă o rog să-mi vireze mormanul ăla de bani la un cont ING. Numai 7 lei. Dacă pierd Lidl-ul, mă costă peste 30... așadar o rog să-mi dea documentele necesare pentru virament, să-i vireze dânșii când o binevoi Centrala să rezolve "problema". Completez vreo 3 hârtii (ordin de plată, cerere de închidere card, cerere de schimb valutar/licitație sau ce naiba o fi fost). Îi spun doamnei ce fac ăia de la ING: îți cer buletinu' și te întreabă ce vrei; apasă 3 butoane și iese tot mormanul de hârtii gata completat, în numărul corect de exemplare; eu trebuie numai să semnez... Mulțumesc amabilei doamne și o tai rapid de acolo, mai ales că mă taie și pe mine o pișare...
   Îmi aduc aminte de închiderea celor 3 conturi + 2 carduri din 2013. A trebuit să completez câte o hârtie pentru fiecare cont, ÎN DUBLU EXEMPLAR!!! Că nu mergea să o "xeroxăm". Și nici "indigo" n-aveau...
   Ajung la Luk, pun motorină, comand și niște țigări, mă sperie vânzătorul că n-are (cerusem 3 cartușe, la noi în sat se aduc cu țârâita, câte 3-4 pachete pe zi), îl sperii și eu că-mi pierd încrederea în Luk, scanează, caută, găsește. În spatele mașinii mele, la pompă, se așează un prost. Păi prost, pentru că eu eram la pompa 2 iar pompele 1 și 3 erau libere...
   Întrucât durează, prostul începe să facă manevre. Dă să se bage la 3, n-are loc, dă cu spatele, încearcă la 1, dă cu spatele, mai să-l lovească pe cel care intrase la 3, mai manevrează un pic, încearcă iar la 1, nu are loc... de intru eu la idei că ăsta îmi va poci mașina până la coađă... Las pișarea, achit, fug.
   Schimb ordinea magazinelor (ca să nu se dezghețe congelatele de la Auchan cât timp casc eu gura prin Praktiker. Opresc în parcare fericit că voi ajunge în sfârșit să eliberez presiunea... sună telefonul. E una din doamnele de la bancă, a răspuns centrala, nu se poate să mi-i vireze, trebuie (să merg la bancă) să-i ridic personal. Mă așteaptă 20 de minute, dacă pot să ajung cât mai repede, s-a închis și casa de schimba valutar... Pun în balanță: 30 de dolari și amân pișarea sau piș, mai plătesc comision o lună și mai pierd o oră-două în bancă data aviatoare, explicând situația și completând mormane de formulare (păi da, alea pe care le lăsasem erau deja datate, nu mai erau bune la o dată ulterioară). Las pișarea, fug la bancă să nu-nchiză.
   Ajung la locație, fac stânga, ochesc pe contrasens locul de parcare (de ce dracu își fac ăștia bănci fără locuri de parcare? Îmi amintesc BCR-ul Libertății din București. Te trimiteau să parchezi în spatele blocului (un soi de gang). Așa am făcut. Numai că, în timp ce eu completam zeci de hârtii, au trecut gunoierii pe acolo și mi-au șifonat mașina...)
   Ajung la bancă, era închisă. Ciocăn în geam. Îmi deschide amabila doamnă. Își cere scuze, dar e nasol. Casa de schimb valutar s-a închis la 5 fix, trebuie să iau garanția aia în dolari. A, și tre' să plătesc și comision de ridicare 5% parcă. Accept, am încotro? Vreau să scap dracului de BancPost! Faci un cont la ăștia și apoi ai de alergat de parcă ești angajatul lor...
   Mai întâi rupem formularul OP și cel de licitație/schimb valutar. Apoi trebuie eu să completez actualizarea datelor!?! (ca să scoatem contul din starea dormant). Mă uit strâmb la domnișoara. Pricepe. Mă roagă s-o semnez și s-o datez, o va completa dânsa ulterior. Comisionul ăla s-a făcut de 2.32 USD. Le povestesc că Banca m-a aburit că banii ăia sunt garanție pentru token, nu voi primi dobândă, dar nici comisioane nu voi plăti. E de acord, pot merge la agenția unde am deshic contul să iau banii ăia fără comision. 2.32 USD? OK, e mai ieftin decât 500 km. Nasol e că ei nu au cum să îmi dea 68 de cenți, casa de schimb este închisă. Disperat le spun să rotunjească. Nu merge, că iese pe plus. Le spun că le semnez eu că am primit ăia 68 de cenți, să-i pună mâine la coș, când s-o deshide casa, ca să nu iasă pe plus.
   Mă mai sperie un pic că imprimanta nu voia să scoată formularul meu, e blocat nu-știu-ce cont, sună șefa nu-știu-unde, dă vina pe Centrală că a răspuns târziu și clientul stă și-așteaptă, se deblochează, iau fericit mormanul ăla de bani, cei 27 de dolari (wow de când nu am mai pus mâna pe așa ceva), achit ce aveam eu de achitat la ei (din 17 lei cât aveam eu pe minus, s-au făcut 20 și ceva).
   Primesc chitanțe, semnez, mai semnez o foaie... Ciudat, nu am nici o hârtie care să-mi confirme că am încheiat relațiile cu BancPost, că nu mai am conturi sau bani de dat la ei. Pot (să vin la agenție) să o iau peste 3 zile. Și nu, nu se poate pe email. Îmi poate confirma verbal, telefonic, dar dacă vreau în scris... să trec pe la bancă...

   Le mulțumesc călduros pentru răbdarea avută și dispar.


Off-topic
   Ajung în Praktiker. Opresc la pișoar să rezolv. Mă duc la raionul de electrice, pusesem eu ochii pe un colac de 50 de metri cablu bifilar de 0.5. N-au. Înjur voios în gura mare. Mă aude o doamnă îmbrăcată în albastru. Mă întreabă cu ce poa' să m-ajute. Cablu. N-avem. Comutatoare? Sigur. Mergem, ne uităm. Scrie pe ele că-s comutatoare, dar nu-s. Sunt întrerupătoare. Ne uităm de 2 ori. Mai cheamă și o altă doamnă în albastru. Ajung la concluzia că eu vreau "întrerupător cap-scară". Așa i-or fi zicând în Praktiker, eu îl știu de comutator, că asta face, comută. Întrerupătorul întrerupe. Mă rog. Îi transmit toate cele bune responsabilului cu aprovizionarea și le spun că plec "de la casă la acasă" la "orice ai avea în plan...". Eventual să trimită pe cineva la Hornbach Militari (mereu găsești câte ceva de făcut) să vază ce frumos sunt montate acolo comutatoarele, cu tot cu sârme, să-nțeleagă toți tâmpiții ce-s alea și cum se face...
   Îmi doresc să vină mai repede Leroy Merlin (prețuri uimitoare pentru o casă primitoare) și Brico Depot (depocrația prețurilor mici) în Constanța. Parcă am văzut azi un panou pe undeva cum că se deschide pe 13 martie... dar pe brico-depot.ro nu văz nici un cuvânt depsre asta.
   Auchan. Au scumpit mâncarea pentru cuțu. N-au prăjiturele Măgura pufoase, au tone din cele cu cremă re rom, alune, etc. Comut comanda în Barney cu ciocolată. Nasol, nu e nici o cutie închisă pe rafturi, așadar tre' să stau să număr... și se-nchide Lidl-ul...

   Lidl. Alege înțelept. Platouri de sushi, numai 29,99 lei. Bețișoare și țepușe chiezești, doar 4,99 lei. Linguri chinezești. Și un soi de urechiușe ceramice, cică suporturi pentru bețișoarele chiezești, numai 5,99 lei. Doamne, de când îmi doream să cumpăr așa ceva...

   



loading...