Copiere memory stick în imagine ISO
Vreau să fac pur și simplu o copie fidelă a unui stick USB de memorie (sau card SD). Cum procedez? În terminal scriu:
lsblk
ca să aflu numele discului USB:
gigel@Desktop1:~$ lsblk
NAME MAJ:MIN RM SIZE RO TYPE MOUNTPOINT
sda 8:0 0 596,2G 0 disk
├─sda1 8:1 0 60G 0 part
├─sda2 8:2 0 60G 0 part
├─sda3 8:3 0 1K 0 part
├─sda5 8:5 0 4G 0 part [SWAP]
├─sda6 8:6 0 408,2G 0 part
└─sda7 8:7 0 64G 0 part /
sdb 8:16 0 1,8T 0 disk
├─sdb1 8:17 0 60G 0 part
└─sdb2 8:18 0 1,8T 0 part /media/gigel/Data
sdc 8:32 1 1,9G 0 disk
└─sdc1 8:33 1 1,9G 0 part /media/gigel/FLASH
Deci, discul nostru este /dev/sdc. Vreau să fac fișierul stick.iso pe desktop. Dăm comanda:
sudo dd if=/dev/sdc of=/home/gigel/Desktop/stick.iso
unde /dev/sdc este stick-ul USB. În funcție de mărimea discului, operațiunea poate dura ceva timp...Restaurarea imaginii ISO pe memory stick
În terminal, scriu:
sudo dd if=/home/gigel/Desktop/stick.iso of=/dev/sdc
ATENȚIE, trebuie ales CORECT stick-ul de memorie - acel /dev/sdc, altfel putem buli sistemul.
Back-up și restore - Windows style
Back-up
Pentru nou-veniții din Windows, obișnuiți să dea click-uri cu mouse-ul, probabil că le este mult mai ușor să folosească Disks. Pornim aplicația, selectăm discul, dăm un click pe butonul ăla cu trei liniuțe orizontale (din dreapta), apoi Create Disk Image..., selectăm pe acolo ce e de selectat și Start Creating....
Restore
Pornim Disks, selectăm discul pe care vrem să scriem (ATENȚIE!), click pe butonul cu trei liniuțe din dreapta, Restore Disk Image..., selectăm imaginea, apoi Start Restoring....