Astă vară mi-am actualizat CV-ul pe un site românesc de joburi. Ba chiar am și trimis la câțiva angajatori. N-am primit nici o informare cum că l-ar fi citit careva.
După două zile sună telefonul. De la ING, au văzut CV-ul meu, le-a plăcut, să vin la un interviu. A doua zi mi-am luat picioarele la spinare, deh, este o ditai banca, merită să bat 100 km dus-întors. Ajung acolo, nu era ING, era ING Asigurări. Și tre' să vin cu o listă de potențiali clienți (prieteni cu bani, dacă se poate) ca să avem pe cine să sunăm. Mi-au mai povestit chestii motivante, cum un potențial client a refuzat asigurarea, după două zile a avut un accident, etc.
Dezmăgit, le spun că nu mă văd stresând lumea la telefon de dimineața până seara. Când eram eu sunat, în timpul serviciului, ca să mi se vandă acțiuni, barili de petrol sau polițe de asigurare, în timp ce eu eram cu ochii în tabele cu sute de cifre... era o plăcere.
Ne luăm rămas bun, ei încântați de cunoștință, eu cam înjurănd: dezmăgire plus benzină arsă aiurea. Au mai sunat de două ori, apoi m-au lăsat în durerea mea. Politica companiei: clientul este lăsat în pace dacă spune de 3 ori "nu".
După altă lună mă mai sună cineva. De la "profibâlbâl". Am întrebat: "de la Profi?". Cică da. Că să vin la un interviu. OK, pe căldura de foc, o iau din loc. Cei 100 de kilometri. Ajung la locul indicat și mă umplu de sudori și de semne de întrebare... Pe ușă scia "Profit Point" sau ceva de genu'.
Intru, mă prezint, mi se arată un fotoliu, mă pun pe așteptat. Dupa vreo 10 minute sunt invitat într-un birou. Acolo, un domn se prezintă, îmi spune că nu e practic un interviu, că e așa, un soi de întâlnire, ca să ne cunoaștem și să-mi prezinte ei o oportunitate inedită și nemaipomenită în România. Este minunat că nu am experiență în Finanțe, că mai rău m-ar încurca. Mă învață ei ce și cum. Cu ajutorul lor pot deveni ceva deosebit și nu prea popular deocamdată în România, și anume TRADER. Voi tranzacționa verzi și uscate pe o platformă online și mă voi umple de mangoți. Și toate astea cu numai două ore pe zi de stat în fața computerului. Nu trebuie decât să fiu atent la fluctuațiile pieței, la mișculațiile politice, lansări de produse noi, zvonuri, etc.
Desigur, trebuie numai să particip la niște prezentări ale unor traderi nemaipomeniți, cu experiență și conturi babane la bănci. Apoi voi susține un soi de test, pe care-l voi trece, desigur, fără probleme, că doar îs băiet dăștept. Urmează un curs intensiv cu aceiași traderi barosani. Cursul este ieftin de tot, numai 600 lei. În sinea mea mă întrebam ce trader experimentat, care tranzacționează mii și milioane de coco, stă să piardă 4 ore pe zi cu o turmă de pampălai pentru câteva mii amărâte de lei pe lună?
După acel curs trebuie să mai dau un examen. Apoi se face un soi de practică tot cu barosanii ăia, care vor sta lângă noi și vor rula milioane împreună cu noi. După aceea firma ne va da un cont de 5000 (cinci mii) de dolari cu care noi vom face tranzacții pe internet. Dacă totul merge bine, firma ne mărește contul (adică ne mai dă niște bani) și tot așa.
Mă întrebam dacă platforma aia online e pe bune, pentru că orice georgel poa' să facă un site "de tranzacții" în care să scoți milioane pe monitor... Asta pâna te conving conii că sumele se dublează, că poți să-ți vinzi casa ca să le dai lor banii să-i vâre în sistem, sau până pierzi tu banii pe care ți-i "dau" ei, astfel încât tot fără casă rămâi. Dacă tot au atâția biștari, de ce nu-i rulează barosanii ăia experimentați?
M-am abținut eroic să nu îi înjur, i-am zis că nu-i de mine și am luat-o spre casă. Eu caut un job și ăștia vor să le dau io bani?
Morală: trageți bine-bine de limbă persoana care vă sună, mai ales dacă prezentarea la interviu presupune ceva sacrificii (distanță, învoială de la muncă, întrerupere concedii, etc).
