Se afișează postările cu eticheta Munca în străinătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Munca în străinătate. Afișați toate postările

16.10.2015

Munca în străinatate - potențială țeapă. Atenție mare!!!

   România devine o țară în care sunt apreciați pupincuriștii, yesmenii și roboțeii idioți care se vând pe nimic. Joburi bine plătite se obțin numai cu pile. Joburile prost plătite de la stat se obțin, desigur, cu pile. Așadar trebuie să ne orientăm spre străinătățuri.

   Nevastă-mea primește un pe un anunț pe email: "îngrijire bătrâni în Anglia, salariu atractiv 1600£". Firmă românească de intermediere. Nevasta, curioasă, a pus mâna pe telefon și i-a sunat. Desigur la telefon i s-a spus că sunt condiții avantajoase, că poate beneficia și de mașină, casă, masă, câini cu covrigi în coadă. Și că tre' să vină doar să semneze, va plăti un mic comision. A rămas că va telefona ea înainte de a merge pe capul lor.

   Zilnic suna telefonul. De la firma de intermedieri. În prima zi că o așteaptă. A doua zi că ar fi bine să se grăbească, să nu se ocupe locurile. A treia zi că trebuie să vină urgent ca să nu se mărească comisionul. Mie deja-mi puțea urât.

   Am mers totuși până acolo să vedem la fața locului ce și cum. Mai ales să luam ceva date, ca să avem ce verifica la ITM. Acolo i s-a prezentat "contactul" o chestie cu multe pagini, o pagină plină de comisioane. Practic salariul nu mai era de 1600 de lire, ci numai 1400. Cazarea și masa, numai 400. Dacă vrea și mașină, mai e o "mică" taxă de numai 500 de lire.

   Biletul de avion trebuie cumpărat prin ei cu numai 250 de lire. Din vorbă în vorbă, salariul tot scădea. 6,5 lire pe oră. Și depinde numai de nevastă cât de bine muncește, să prindă cât mai multe ore. Desigur, nimic garantat. Contractul nu i-l poate da acasă să-l citească din motive de confidențialitate. Pânâ la coadă am înțeles că acel contact nu era un contract de muncă, ci un contract de mediere, numai 20 de lire. Care asigura 5 interviuri cu angajatori englezi. Ca să o convingă (pe soție), a venit cu un telefon din camera alăturată, cică a sunat în Anglia la unul din angajatori. I-a dat telefonul soției. La capătul firului era un român, cică din Anglia, cică test de limba engleză.

   Până la urmă a rămas că vom verifica firma lor la ITM și vom reveni cu un telefon. A doua zi s-a uitat nevastă-mea la ITM. Firma nu exista. S-a mai uitat și la Fisc. Nici un salariat. A dat un telefon la firmă să le spună că pică afacerea, nu i-a găsit la ITM. În ziua următoare a sunat iar doamna de la firma de mediere. Că nu apar la ITM pe site din cauză că nu ar fi actualizat ăia datele. I-a spus nevasta că nici măcar ea, secretara, nu are contract de muncă acolo...

Munca în străinătate




loading...