Aventuri la liceul Horia Hulubei

   Am început serviciul în noul an. Nasol. Anul trecut stăteam acasă... Eh, ce vremuri...
   Prin urmare mi-am delegat soţia cu sarcina dificilă de a duce băieţelul la grădiniţă. Dificil pentru ca avem şi o fetiţă mică de 1 an, stăm la etajul 3 într-un bloc care nu a fost prevăzut cu lifturi. Deci, exerciţiu de forţă pe scări cu un cărucior destul de mare (17 kg, de iarnă, ea l-a vrut) cu un bebe de alte 13 kg înăuntru. Şi un alt "bebe" de 5 ani care trebuie dus la grădi, care i se agaţă "de fustă", evident, tot pe scări.
   Pe lângă grădi, avem şi o şedinţă pe săptămână la logoped pentru că pronunţăm aiurea ş, r, etc. Şedinţele de logopedie au loc în liceul Horia Hulubei. Liceu prevăzut cu multe scări, înzăpezite, desigur, deoarece este iarnă. Soţia nu a făcut liceul aici, aşadar nu ştie unde este intrarea elevilor. Şi nici eu nu ştiu pentru că, de când am terminat, au avut loc mai multe schimbări.
   Bun. A luat soţia copiii, cea mică în căruciorul cel mare, iar cel mare agăţat de fustă. Lipa-lipa către logoped. La prima vizită a avut noroc pentru că s-a găsit un profesor simpatic s-o ajute la urcarea căruţului pe scări. Numai că între timp a venit iarna, scările s-au înzăpezit (gheaţă, zăpadă) iar profesorul simpatic nu stă în fața liceului să aștepte doamnele aflate la ananghie, era înăuntru la căldură. S-a chinuit, a transpirat abundent, dar a reușit. M-a sunat să-mi comunice izbânda iar eu i-am spus că mai există şi intrarea elevilor care s-ar putea să fie mai accesibilă.

   La plecarea de la logoped, soţia a lăsat căruţul în dreptul scărilor (sunt 8 trepte), la vreun metru distanţă, într-un loc ferit din calea celor care urcă sau coboară. Problema a fost că nu a asigurat căruţul cu frâna. L-a luat pe cel mare în braţe să-l coboare cele 8 trepte. Operaţiunea trebuia să dureze câteva secunde.
   Între timp, un grup de fete au coborât pe scări, au văzut căruţul (or fi crezut că e gol întrucât soţia avea deja un copil în braţe) şi s-au gândit să facă o glumă bună făcându-i vânt pe trepte. Căruţul (cu tot cu copil - cea mică nu se prea vedea pentru că era în landou) s-a dat peste cap.
   Soţia nu a avut timp să reacţioneze, a văzut doar căruciorul răsturnat. A ridicat căruţul, apoi nu ştia cum să o ia pe cea mică de acolo de teamă să nu aibă vreo fractură. Cea mică era lovită la nas şi la buze şi urla de mama focului. S-a dus acasă şi m-a sunat să dăm fuga la spital.
   Am lăsat serviciul şi am dat fuga la doctor. Radiografie, chirurgie, ORL. Fractură de piramidă nazală fără deplasare. Adică relativ bine, putea să fie mult mai rău.
   A, şi urăşte scările. Când vede trepte se pune pe urlat.
   Am mers în aceeaşi zi la liceu să văd dacă sunt camere în zona respectivă. Din păcate nu-s. După ce ne-am întors de la spital, am băgat un cap şi la Poliţie să vedem dacă putem să bagăm in sperieţi acei copii cretini, în ideea să nu mai facă vreodată aşa ceva. Complicat rău. Trebuie mers la IML (pe vremea asta!!!), apoi venit la secţie, depusă plângere, sectoristul investighează şi, dacă prinde făptaşul, îi desenează un dosar penal şi o amendă părinţilor pentru că puştoaica e minoră...

   Atenţie părinţi!!! Niciodată nu lăsaţi căruciorul copiilor neasigurat, nu se ştie niciodată ce cretin trece pe lângă el.