Se afișează postările cu eticheta televiziuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta televiziuni. Afișați toate postările

26.11.2015

Tute și tuți la tembelizor

   Haleam un hamburger, d-ăla de 3 lei de la Lidl. 3 lei - patru hamburgeri de pui proaspeți. Nu știu din ce naiba-s făcuți, dar până acum nu am murit. și, ca să stau comod, m-am lățit într-o rână pe pat. Consoarta urmărește, la teveu, o emisiune de căcat la antena 1. Întrucât văzui cevașilea șocant, hamburgerul de pui mi se-nțepeni în gât... așadar mă apuc să sciu prezentul articol.

Simona Gherghe, Acces direct și Antena 1

   A apărut la teveu o pensionară, fostă actriță, Aimee Iacobescu, necăsătorită, bolnavă, are grijă de mama ei, moare de foame cu... 2040 lei pe lună!!! Băi toarăși, cum pana mea moare tanti asta de foame când cunosc o grămadă care au salarii de 700-1000 lei și posedă și copii pe acasa? Știu oare idioții ăștia de la teveu cam care sunt pensiile în România? Într-un orășel de provincie o văduvă crește un copil cu 1200 lei pe lună. Oare copilul ăla nu se îmbolnăvește? N-are nevoie de haine, cărți, mâncare? Se pot achita chestiile astea cu alocația de 84 lei?

   Acum câteva sâptămâni m-am nimerit cam pe la aceeași oră în fața emisiunii senzațioanle. Imbecilii (invitații, deh) au sărit în capul unuia că nu și-a zugrăvit casa: măcar cu pamânt! Ăla fiind oier zilier, mă-sa cam bețivancă, copiii cam vai de ei, nevasta a plecat să dea cu dânsa în poPULAție! Iar oierul nu avea parte nici măcar de alocație pentru că aia ajungea la mama copiilor... Amărâtul ăla nu avea nici măcar buletin. Simona sare cu gura la el că buletinu' îi gratis!!! Că ce așteaptă de nu și-l face?
   Altă emisiune mai enervantă nu am văzut! Toți vorbesc unii peste alții, avocatu' ăla scoate niște idioțenii pe gură de rămâi mască. Mai demult am mai nimerit în fața idioților ăstora. Deh, se mai uită consoarta! Unii avuseseră probleme în spital. Le-a murit copilul acolo. Cretinoizii ăia au sunat în stănga și în dreapta, și-au dat cu presupuța, au dat vina pe medici, pe conducerea spitalului, pe Colegiul Medicilor, pe Raed Arafat, Ministerul, etc. Dar nimeni nu le-a spus: băi, dar la Poliție ați fost? O mică plângere penală pentru omor calificat?

   Noroc cu feisbuc, că vom avea generații viitoare de webmasteri retarzi, care nu vor mai ști să scrie un modul de comentarii. Suficient sa copy-paste niște cod de la facebook și gata comentariile! Când un prezentator al unei Antene a avut o emisiune-maraton în scop caritabil, la știri a fost prezentată ca fiind non-stop, live și că va dura 24 de ore. Ei bine, eu nu am înțeles unde dracu' era emisiunea asta. Am intrat pe siturile antenelor să văd care-i mișcarea. Aceeași prezentare de căcat: "va emite no-stop pentru 24 de ore!" Unde, oameni buni? Am vrut să scriu un comment la știrea respectivă. Nu am putut, nu aveam cont dă facebook.
   

10.11.2013

România la TV

   Mi se mai întâmplă să mă mai uit la televizor. La știri. Și mă îngrozesc.
   
   La "cel mai popular post de știri", RomaniaTV.net, cele mai multe știri interesante sau convorbiri telefonice in direct sunt întrerupte de "Breaking News" care ne anunță o mare tragedie: în nu-știu-ce comună a ars șura lu' Ion. Trei mașini de pompieri au tras două ore să stingă paiele.
   Cea mai mare problemă, și nu vorbesc aici numai de acest post de televiziune, este prezentarea accidentelor auto. Acum câteva săptămâni, în București, un șofer a accidentat un pieton care traversa neregulamentar. Știrea se încheia cu "șoferului vinovat i s-a întocmit dosar penal". Mă întreb ce verdict va da judecătorul dacă s-a uitat cumva la aceste știri. Citez din Codul Rutier, art. 72, alin. 4:
"(4) Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere, poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector."
   
   Din păcate, da, sunt multe accidente. Multe și pe trecerea de pietoni. Marea problemă este iarăși prezentarea știrilor. Da, pietonul angajat în traversare are prioritate. Dar nimeni nu aduce aminte pietonilor că trebuie să se asigure înainte de a începe traversarea. Citez iar din Codul Rutier, art. 72, alin. 2 și 3:
"(2) Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
(3) Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la coltul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
"
   
   Ei bine, se înțelege foarte clar de aici: Pietoni, asigurați-vă înainte de traversare! Chiar dacă e zebră! Chiar dacă e verde! Șoferul ăla poate nu e atent, poate e băut sau obosit, poate i s-a fărâmat mașina sau poate e polei și nu poate să frâneze. Mi s-a întâmplat să merg pe Calea Rahova în dreptul străzii Bârcă. Nu era încă semaforizată trecerea aia de pietoni. Pe jos era polei, eu eram la 30 de metri de trecere. Un idiot se aruncă pe trecere arătându-mi indicatorul...
   
   Ăsta-i mesajul care ar trebui transmis de către televiziuni prin moderatori, prezentatori sau invitații acestora. Eu așa am fost învățat de bunici, părinți, ba chiar și la grădiniță și la școală cândva prin anii 80.
   



loading...

Follow by Email