Se afișează postările cu eticheta Maşina de spălat a luat foc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maşina de spălat a luat foc. Afișați toate postările

28.11.2013

Senzori de fum: o necesitate

   Nu, nu vând senzori de fum. Dar am de gând să cumpăr.
   Din lipsă de spațiu în apartament, întrucât voiam ca și copii să stea mai mult pe afară, acum câteva luni am cumpărat o casă la țară. Nefiind convins că vom putea supraviețui aici nu am cumpărat prea multe chestii noi aici pentru că se fură în draci din casele nelocuite. Așadar mi-am adus de acasă mașina de spălat rufe Indesit. E drept, ceva mai veche, are vreo 10 ani. Dar funcționa bine, nu am avut probleme deosebite cu ea. Până azi.
   Acum vreo două luni m-am apucat să fac o cameră tehnică pentru a putea pune o centrală pe lemne. De la camera tehnică am ajuns să fac și un beci spre disperarea împărătesei. M-am întins cu construcția până astăzi.
   Acum o lună am primit niște bani de la socri pentru înlocuirea ușilor și a geamurilor. Fiind înalt și încăpățânat, nu am vrut să schimb ușa de la bucătărie deoarece dădeam cu capul în ea. Trebuie înălțată numai că nu e deloc simplu și eram ocupat cu camera tehnică. Desigur, consoarta mi-a făcut capul pătrat pentru că suflă vântul prin acea ușă
   Revenind la povestea principală, toată vara soția a spălat rufe fără nici o problemă. Astăzi am ieșit prin curte să evaluăm condițiile atmosferice, să inventariem materialele de construcții rămase, să fumăm... Nu fumăm în casă din cauza celor mici.
   Trecând prin fața bucătăriei am observat niște fum care ieșea prin ușă. Întreb soția dacă are ceva pe foc. Primind un răspuns negativ, deschid ușa. Un fum negru și gros a răbufnit dinăuntru. Se vedeau și niște flăcări violente. Mașina de spălat ardea. Focul a pornit de la programatorul mașinii, nu de la motor. Desigur, circuitul de împământare funcționează, l-am verificat acum câteva săptămâni. Toată casa era plină de fum cu excepția camerei copiilor. Focul nu ajunsese la tavanul din lemn și nici lângă butelia aragazului dar începuse să ardă.
   Noroc că nu avem ușă de termopan pentru că nu aș fi văzut fumul. Noroc că nu am strâns încă furtunul pentru apa necesară construcției din spate. I-am dat nevestei indicații să deschidă robinetul din curte iar eu am zbughit-o la contorul din fața casei să opresc curentul. Am înșfăcat furtunul și m-am apucat să fac pe pompierul. Foarte dificil, prin fumul ăla nu se vedea mare lucru și nici nu puteam respira. Până la urmă am reușit să sting focul care deja aprinsese rufele din fața mașinii, coșul de rufe și carcasa damigenei. Nevastă-mea a deschis niște geamuri, abia le vedea prin fumul ăla. Acum este blondă cu șuvițe verzui, maro și negre. Până și din nas încă mai scoatem funingine.
   Dacă nu aveam furtunul deja întins, dacă ușa ar fi fost ermetic închisă și n-aș fi văzut fumul... ajungea focul la tavan și la butelie... scrum se făcea tot.
   Noroc și cu cișmeaua din curte că altfel nu am fi putut stinge focul. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi luat foc în apartament? Cu ce l-aș fi stins?
   Interesant e că producătorii spun să nu lăsăm instalațiile de încălzit nesupravegheate dar nu spun că și mașinile de spălat trebuie supravegheate.
   Este absolut necesar să montez senzori de fum, gaze, poate și de monoxid de carbon. Poate ar fi bun și un sistem de stingere a incendiilor, eventual separat pentru fiecare cameră...



loading...

Follow by Email