Se afișează postările cu eticheta BAN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BAN. Afișați toate postările

02.12.2012

Clienți neserioși

Persoanele din tabelul de mai jos au comandat produse de pe diferite site-uri internet și nu au colaborat pentru rezolvarea problemelor apărute, au dat calificative negative. Vă recomand sa fiți atenți.

Nume Telefon Adresă Email Site Descriere Data
Ing. Ifrim Mihail - - unirea.b@upcmail.ro okazii.ro Susține că produsul nu funcționează și este un om prea ocupat pentru a expedia coletul înapoi pentru rambursare. Ori este de la concurență și a făcut-o special pentru a-mi da un calificativ negativ, ori nu este cumpărătorul potrivit pentru mediul online. 20.08.2012
Attila Forika 0726101091 Str Aviatorilor, bl. 26, Sc. 2, Et. 2, ap. 30
Petrosani, Hunedoara, 332107
wilcox_3007@yahoo.com okazii.ro Nu a citit condițiile vânzării și caută pretexte pentru feed-back (calificativ) negativ. 12.11.2012
Pop Adrian 0763494270 Str. Principala, nr. 10
Viseu de Jos, Maramures, 437390
adyy.boss94@yahoo.com mercador.ro Te abureste pe Yahoo Messenger ca iti trimite avans sub forma de alimentare cartela Cosmote. Ajungi sa faci coletul, completezi formularele pentru posta, apoi... nimic, omul se da la fund. Nu recomand acest personaj. 02.12.2012


Dacă aveți asemenea "clienți", mi-i puteți trimite pe email, la adresa tepari@yotta.ro. Nu uitați să atașați și dovezi (capturi ecran, emailuri, formularul de retur de la Poștă) - nu vor fi publicate, dar, în caz de contestație, trebuie să avem dovezi.

29.12.2011

Am dat ban: Magazinul Universal Dragonul Roşu

   29.12.2011, ora 14. Cheltuieşti mai puţin, cumperi mai mult.

   Întrucât s-a făcut atât de multă publicitate acestui Magazin Universal, mi-am luat soţia de mânuţă şi hai la şoping. Per total am lăsat vreo 700 lei şi ne-am întors acasă cu 5 pungi fluturânde.
   1. Magazin copii etajul 1. Într-adevăr, aici poţi cumpăra carioca şi acuarele la preţuri ceva mai bune decât prin alte părţi (6 lei un set de creioane cerate + acuarele, 12 lei un set de 50 de carioci, 10 lei un set de 12 "acuarele" acrilice; revin mai încolo cu observaţii despre calitate) dar... cam atât. Un fotoliu de copii costa 185 lei, un set de bucătărie, ceva mai complet decât cel din postul precedent, costă 165 lei, un microscop de plastic - 62 lei, ş.a.m.d. La hăinuţe preţurile sunt la fel de mari. Şi cam aceleaşi mărci care pot fi cumpărate din Cora, Carrefour, Auchan... Una din achiziţii a fost un body cu mâneci lungi pentru fetiţă - 15 lei. Cautând pe net, poţi găsi acelaşi body la 14 lei, ba chiar şi cu a baveţică asortată cadou!
   2. Cele 3 restaurante (a se citi fast-food) de la etajul 1 erau într-un soi de competiţie: care oferă cele mai puţine feluri.
Colţul Verde, restaurantul libanez avea 4 mâncăruri: Sarmale în foi de viţă, Vită, Pulpe de pui cu orez, Pui (un soi de Shanghai cu sos) cu orez cu migdale (mai erau şi vreo 3-4 salate). L-am luat pe ultimul plus un Pepsi şi un pahar de airan - 37 lei. Nevasta a apreciat migdalele din orez; puiul avea o aromă dar îi cam lipsea gustul. Restaurantul românesc avea puţine mâncăruri şi o coadă invers proporţională cu varietatea meniului: Ciorba de pui, ciorba de vită, cârnaţi, câteva salate, pui şi o tochitură cu mămăliguţă "vine imediat". Pe ultima am văzut-o în farfuria norocoasei din vârful cozii.
Restaurantul chinezesc ne oferea cu mărinimie 7 tipuri de mâncare: orez cu chili, vită picantă la tigaie, piept de porc cu legume, orez fiert. Pe celelalte nu le-am reţinut, dar le-am comandat pe primele 3 plus o sticla de Mirinda lemone - 31 lei. Vita picantă a fost OK, la fel şi orezul cu chili. Pieptul de porc conţinea oase în proporţie de 80%.
   3. O scurtă ocheadă prin magazinul cu bulendre pentru masculi m-a convins că preţurile nu sunt tocmai mici.
   4. Nici nevasta nu a fost prea încântată de magazinul cu confecţii de damă.
   5. La parter, magazinul cu textile de casă ne-a propus o perdea cu Tom şi Jerry (20 lei metrul) care sper să-i placă celui mic.
   6. Tot la parter, magazinul totul pentru casa ta ne-a propus 16 baterii AA (R6) la vreo 7,50 lei (a nu se introduce în aparate foto digitale, arată numai jumătate din încărcare iar la prima poză aparatul se opreşte) numai bune pentru jucăriile copiilor. O cutie cu bomboane (1,25 lei bomboana) costă 5 lei (foto mai jos). Nu ştiu cum anume, dar am lăsat acolo 360 lei pe 4 pungi de plastic (măcar astea-s gratuite)... 11 lei un pachet de Tortilla Hot 450 grame, 15 lei o umbrelă pentru copii, 30 lei un covoraş de baie Disney, 12,50 lei nişte pastile pentru WC (nu ştiu de ce le-a cumpărat nevastă-mea, întrucât pe pachet sicrie* în germană, iar după deschidere am constatat că acele pastile seamănă cu alea care se bagă în maşinile de spălat vase). Cu 19 lei am achiziţionat un mop. În rest numai dulciuri care nu-s tocmai ieftine. Evident, în Kaufland, un mop ceva mai solid (are mânerele metalice) costă numai 16,99 lei. Coşul de gunoi de 29 lei din Dragon se poate cumpăra din Kaufland cu 24.99... Să nu uit, bateriile Kaufland K-Classic AA/LR6, 12 bucăţi, merg în aparatele foto şi costă 9.90 lei.
   Am rămas un pic dezamăgit... Cu siguranţă nu mai vizitez acest magazin. Dacă mai ajung pe acolo, voi vizita celelalte Dragoane. Am citit ulterior pe paginile lor ceva despre un carnet de membru. Ei bine, pe noi nu a încercat nimeni să ne fidelizeze...

   _____
   * Da, am scris special "sicrie"!

<

20.12.2007

Am dat ban: IKEA România

   2007. Ne-am decis să luăm un pat. Întrucât mai aveam nişte rumeguşuri presate sub formă de măsuţe de cafea prin casă (luate din Italia), ne-am gândit noi să mergem la IKEA, că tot s-a deschis şi în România.
   Odată ajunşi acolo, facem turul prin magazin, ocazie cu care am umplut un cărucior cu diverse prostiuţe. Printre care nişte scaune cu cadru de metal şi şezut de plastic, pentru bucătărie, care se puteau plia - 12,50 lei. Pun ochii pe un pat, îmi notez codul de pe el. Ne terminăm turul şi coborâm în depozit. Aici surpriză. Codul ăla de pe el era doar aşa, pentru inventarul lor. Trebuia să mă uit pe o altă hârtiuţă unde era o listă cu codurile componentelor acelui pat. Dacă tot eram în depozit, dau un ochi prin depozit şi recunosc tăbliile patului, şi salteaua. Dar în tot depozitul erau numai 2 laterale pentru acele tipuri de pat. Straniu, aveau vreo 4 modele de tăblii de diferite dimensiuni, destul de multe, cu care s-ar fi putut asambla teoretic vreo 30 de paturi. Teoretic, pentru că practic ieşea doar unul, fiind numai o pereche de laterale pe stoc. Întreb angajatul cu ochi injectaţi care mişuna pe acolo dacă sunt singurele laterale din depozit şi dacă are idee ce anume mi-ar mai trebui ca să pot construi un pat. Evident habar nu avea. Şi avea o moacă... Fie nu dormise vreo două nopţi, fie băuse excesiv în seara precedentă...
   Iau un cărucior de transport, îmi aşez frumos lateralele pe căruţ şi-i spun pirlei* că urc în showroom să copiez şi restul codurilor (somieră, saltea, etc...). Având binecuvântarea individului, mă fac nevăzut. Între timp nevasta, soacra şi cumnata umpleau al doilea cărucior cu flecuşteţurile care mai erau de vânzare pe lângă casele de marcat. Ajung la patul ochit, constat că nu era acolo eticheta aia cu multe coduri dar erau codurile pernelor, cuverturilor, noptierelor, veiozelor, etc. Chem un nene care se învârtea pe acolo să-mi dezvăluie ingredientele minunăţiei. Cu greu, după câteva conversaţii prin staţie cu alţi colegi de-ai lui, apare un altul cu eticheta. Notez ce am de notat şi zbor spre depozit.
   Surpriză!!! Căruciorul meu nu mai era nicăieri. Îl caut pe tontul cu care vorbisem mai devreme care-mi comunică dând din umeri: "păi a sunat un client din Constanţa şi a venit şi le-a luat. Ce era să fac? Omul era tocmai din Constanţa..." Îmi venea să-l calc în picioare pe imbecil. Când dracu' a avut ăla timp să sune şi să şi vină să le ia??? Superiorii individului nu erau de găsit. Nici pe cei de la aprovizionare nu puteam să-i contactez ca să le spun cât sunt de idioţi. Am lăsat baltă patul şi m-am dus să-mi recuperez familia.
   Familia era lângă case, salivau la nu-ştiu-ce chestii comestibile care se vindeau la ieşire. Atât eu, cât şi nevasta, tânjeam după o ţigară, restul poporului vroia dulciuri. La casă - coadă. Aşadar am întrebat gardianul (care păzea cu străşnicie casele de marcat) dacă pot parca căruciorul lângă el cât fumăm o ţigară. Având un răspuns pozitiv, ieşim să fumăm.
   După 5 minute revin în magazin, în locul unde parcasem căruţul. Gardianul vrăjea o casieriţă. Căruţul - nicăieri. Îl întreb pe imbecil unde e căruţul nostru. Ăăăăăă, păi crede că l-au sortat... Adică au pus marfa din căruţ înapoi pe rafturi... Evident c-am văzut negru şi am început să le umplu frigiderele de carne... În gura mare, de se uitau toţi clienţii... Gardienii s-au adunat să caşte gura... Am plecat înjurând spre Metro.
   Nu patul ăla îmi motiva reacţia, şi nici căruciorul cu prostii. Ci faptul că am pierdut nişte ore pe acolo degeaba. Timpul meu e al naibii de preţios şi nu prea accept să-l pierd aiurea din cauza unor angajaţi idioţi. Sau a unor clienţi tâmpiţi care ocupă culoarele din supermarketurile înghesuite, precum Cora sau Kaufland, şi care se mişcă cu viteza melcului, închipuindu-şi fie că vor trăi 200 de ani, fie că e supermarketul lu' tac-su. La Metro am găsit nişte scaune pliante cu şezut şi spătar dintr-o chestie moale acoperită cu vinilin la numai 9,50 lei. Le am şi azi, nu s-au cojit.
   Cu siguranţă voi reveni la IKEA. Când o face plopul pere şi răchita micşunele.

   ______
   * Meseriaşii de la Academie au băgat cuvântul item în limba română. Io-l bag p'ăsta! A se folosi ca substantiv feminin. Aveţi ceva de obiectat?



loading...

Follow by Email