Se afișează postările cu eticheta Alimentare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alimentare. Afișați toate postările

04.02.2013

Bonito - fileuri hering picante

   Bonito - fileuri hering picante. 480 grame, din care masă componente solide 360 grame. Și au dreptate!
   M-ar fi interesat masa de pește, că doar aia am dorit să cumpăr. Pe pereții borcanului sunt câteva fileuri de pește, interiorul este umplut cu ceapă. Multă.
   

22.01.2013

Căscăm ochii la ce cumpărăm? (1)

   Cora - Hipermarketul prețurilor HiperMici

   Cel mic a reușit să toarne lapte-n leptop. Și a mers pe burtă nu a zis nimic. După câteva zile, laptopul nu mai pornea, rămânea blocat la boot-are. Please wait! Puteai să aștepți și două zile. După câteva zile nu a mai pornit deloc. L-am dus la un pretinar să mi-l repare. Întrucât au trecut 2 zile fără nici o veste, consoarta a început să mă bată la cap să mă transform într-un birou + scaun pentru a putea monta piticului un computer.
   Până acum, el avea un soi de băncuță școlară, pliantă, dintr-o bucată, adusă de tușa din Italia. O frumusețe, numai că blatul biroului este în pantă, deci nu se poate pune un monitor pe el.
   Soața ochise mai demult un birou (de fapt e un soi de masă) Winny și un scaun Clio (roșu cu mașinuțe) la Cora. Ba chiar erau și în promoție... Iac-așa ajunsei la Cora Alexandria. Glonț la raionul de mobilă. Angajatul de acolo, foarte binevoitor, mă asigură că nu mai au birouri Winny (doar cel expus) dar mai are un scaun Clio roșu. Cutia era cam deteriorată, cică piesele erau la locul lor.
   Îmbarc scaunul în cărucior cu gândul să mă duc pe la vreo altă Cora să basculez și minunăția de birou.
   Sună telefonul, comandă nouă, musai cartofi. O iau spre raionul de legume-fructe, localizez cartofii. Made in Germany. Uatever. Salt un sac... cam ușor. Pun pe cântar. Poza e mai jos, în loc de 10 Kg cum promitea panoul, în sac erau numai 8,285 Kg. Diferența sigur nu provine din deshidratare...
   M-am supărat pe ei, am dus scaunul înapoi. M-am programat la Cora Pantelimon să iau biroul, scaunul și o reducere adițională de 15% pentru că-s posesor de card Cora.

   Later edit: Am ajuns la Cora Pantelimon, am cumpărat scaunul, biroul și multe alte chestii de care aveam (oare?) nevoie.
   Ora închiderii, eu - ultimul client. Un gardian stătea cu cheia-n contactul care lasă plasele care închid magazinul. În timp ce puneam produsele în coș, sună telefonul. Nevasta: "s-a luat curentul!". Bucuros, o sfătuiesc să sune la 021 9291, deranjamente Electrica. Mă gândeam cu groază... fără curent, nu avem căldură... ce facem cu ăia mici?
   Îi dau înainte cu băgatul în sacoșe (Cora Pantelimon nu are parcare acoperită, stai în ploaie să încarci mașina), sună telefonul. Soția. A sunat la 9291, vin tipii să repare. Precizează că cei de peste drum au curent. O sfătuiesc să iasă pe scara blocului și să aprindă lumina. Este! Bun, trebuie să coboare la parter să pornească siguranțele. Eventual să sune la 9291 să anuleze intervenția. Închid.
   Mi-au dat un voucher valabil numai la Cora Pantelimon. Eu stau lângă Cora Alexandriei. Înjur. Gardienii care ciuleau urechea s-au oferit să-mi dea o mână de ajutor: să-mi dea pe loc jumătate din valoarea voucherului...
   Sună telefonul. Soția. Știe de la ce a fost scurtul: s-a ars mașina de spălat rufe...

03.07.2012

De ce spălăm conservele și cutiile de bere

   Întrucât frigiderul s-a apucat de nudism, am primit comandă de cumpărături de la Împărăție. Mi-am luat frumos trăistuța și lipa-lipa la Kaufland. Micii de care vorbeam în postul "K-Classic, calitate, garantat" au început să se ducă dracului: acuma sunt mici, urâți, diformi, pasta din care sunt făcuți este chiar o pastă, mult mai sărați și, de cele mai multe ori, arși pe dinafară, cruzi pe dinăuntru.. Atât la Kaufland-ul din Colentina, cât și la cel din Sebastian.
   Întrucât pe listă figura "spanac", am presupus că nu dorește frunze verzi, intrucât e mult de muncă cu spălatul și curățatul. Așadar m-am dus la raionul de congelate de unde am săltat câteva pungi. Dar la 38 de grade este posibil să ajung cu el acasă sub formă de fiertură, chiar dacă le pun în acele pungi termoizolate. Deci cumpărăm și niște conserve, pentru back-up.
   Ajuns la raionul de conserve, nu mică mi-a fost mirarea cand am găsit destul de multe cutii de conserve cu rahați de șoareci pe ele. Și atunci mi-am adus aminte de o știre de la televizor, unde unii omorau cu bâtele un șobolan în mijlocul supermarketului, sub privirile oripilate ale clienților. Am scos frumos telefonul mobil și am tras câteva poze...
   Ajuns acasă, îi arăt pozele nevestei, mirat fiind că, în mijlocul Bucureștiului (Kaufland Coletina), în anul 2012, șoarecii țopăie printre rafturile magazinelor. Totuși acele conserve vin ambalate în niște cutii de carton cu un celofan deasupra; celofanul este scos în momentul în care conservele sunt așezate pe rafturi. Nu pare deloc mirată (soția) și-mi spune că nu știa cum arată rahatul de șoareci. Așadar este de presupus că mulți alții nu știu, motiv pentru care scriu acest articol.
   Pentru necunoscători, excrementele și urina rozătoarelor pot transmite o grămadă de boli (precum leptospiroza). De aceea trebuie spălate bine-bine cutiile de conserve, de bere sau alte răcoritoare, chiar dacă par curate.

19.04.2012

ToasTina - toast clasic

   19.04.2012. Încă o pâine fără conservanţi. A se folosi ca antibiotic, are un conţinut ridicat de Penicilină naturală. ToasTina - toast clasic. Am menționat că este nedesfăcută? Am verificat și ambalajul, este intact. Expiră peste 6 (șase) zile.
   Citez de pe ambalaj (exact așa este scris, nu am pus nici o virgulă în plus sau în minus): "Ia-ți felia zilnică de optimism și vitalitate cu ToasTina! Concepută din ingrediente de cea mai bună calitate, ToasTina este pâinea albă feliată, care se asortează cu orice deliciu culinar, fie el sărat, dulce sau chiar picant. Este o companie plăcută la orice masa, iar alături de ea orice gustare capătă mai multă savoare!"
   Evident, nu mai cumpăr acest produs.

02.12.2011

Tnuva Yoplait

   Deşi cumpăr de mult timp acest produs, până acum nu am remarcat această diferenţă de preţ dată de culoarea albă, respectiv roz. De cele mai multe ori, în hypermarketuri se vând la pachet de câte 4 la nişte preţuri "promoţionale". Până aici - nimic în neregulă. La Kaufland se găseşte acel sortiment de 1.99 lei (02.12.2011) disponibil în două versiuni: cu cerculeţe din cereale glazurate cu ciocolată sau cu o treime din aceleaşi cerculeţe glazurate. La acelaşi preţ. Pe ambele borcănele este precizat: 12g cereale.

   14.01.2012 Nemaivăzând produsul pe raft, am întrebat reprezentantul Muller care se-nvârtea p'acolo care-i mişcarea. Mi-a răspuns că s-au retras de pe piaţă şi mi-a recomandat produsele Muller. Am cumpărat. Bebe a mâncat.

25.03.2011

KB Toast - Pâinea bună a vremurilor noastre

   25.03.2011. Pâinea fără conservanţi cu diacetat de sodiu (E262). A se folosi ca antibiotic, are un conţinut ridicat de Penicilină naturală. Întrucât mi s-a mai întâmplat în trecut de 4 ori, n-am mai rezistat şi am încercat să telefonez la numărul de pe ambalaj. Nu răspunde nimeni. Trist este că toate cele 4 pâini din casă arată la fel. Cumpărate din Metro.
   Diacetatul de sodiu inhibă dezvoltarea de microorganisme, în special a bacilului mesentericus, prelungind garanţia pâinii feliate cu 7 zile.
   Evident, nu mai cumpăr acest produs.



loading...

Follow by Email