Se afișează postările cu eticheta țepari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta țepari. Afișați toate postările

12.08.2017

LIDL Eforie Nord - hai să fraierim consumatorii!

   LIDL Eforie Nord - hai să fraierim consumatorii, oricum sunt fraieri!

   Întrucât românul este prost, nu citește (mă uit câte vizite are un blog ca ăsta...), uită repede și nu știe matematică, mai toate supermarketurile inventează noi metode de prostire a consumatorilor. De regulă pun un preț la raft iar la casa de marcat e ceva mai scump, că românul nu ține minte sau nu-și bate capul. Alții ciordesc la cântar, pen'că românul nu-și bate capul, mai ales dacă-i fâlfâi ceva pe care scrie "Germania" prin față sau fac o "hiperofertă" cu care acoperă gramajele înscrise de producător. Alții te asigură că-ți plătesc de 10 ori diferența sau că-ți aduc marfa la domiciliu.

   Lidl are oa altă găselniță: proția de luni. Scrie în cataloagele lor că prețul ăla minunat este valabil pentru primele ț bucăți. Și atât. Bucăți vândute la casa respectivă, către un singur client, pe tot magazinul, în toată România? Cum naiba vine asta? Încă nu am aflat.

   În particular, Lidl Eforie Nord se pricepe la alte șmecherii. Pe site lor au un program, pe ușa magazinului au alt program. Și, pentru că e plin de turiști, și-au pus capetele la contribuție pentru găselnițe noi. Și au reușit.

   Pe 12.08.2017 am poposit la magazin. Tropăind prin magazin văd un preț mare: niște cafea solubila la promoție: 9,99 lei. Reducere vreo 3 lei. Interesant, nu e neapărat grozavă cafeaua aia dar e potabilă. Pun 2 bucăți în coș (deh, promoție!). La casă constat că pe bon era 12,99 lei. Întreb casierița, 'mneaei sună pe cineva, mă întreabă dacă stornează cafeaua. Zic că nu, achit și zbor în raion să trag promoția în poză.
   Apare și personajul pe care-l sunase casierița, un soi de șef. Avea explicația pe limbă: "a greșit un coleg, promoția începe pe paișpe"! Și dispare. Dispare fără să corecteze "greșeala" colegului. Las' că mai sunt și alți români de prostit!


   Intenționam să sun la ANPC (Protecția Consumatorului) să vină să constate și să amendeze. Dar erau două probleme: una - nu merge la telefon și doi - era sâmbătă, consumatorii sunt protejați de luni până joi între orele 8 și 16:30 iar vineri numai de la 8 la 14. În rest - să fiți iubiți!

16.10.2015

Angajare în România.

   Astă vară mi-am actualizat CV-ul pe un site românesc de joburi. Ba chiar am și trimis la câțiva angajatori. N-am primit nici o informare cum că l-ar fi citit careva.

   După două zile sună telefonul. De la ING, au văzut CV-ul meu, le-a plăcut, să vin la un interviu. A doua zi mi-am luat picioarele la spinare, deh, este o ditai banca, merită să bat 100 km dus-întors. Ajung acolo, nu era ING, era ING Asigurări. Și tre' să vin cu o listă de potențiali clienți (prieteni cu bani, dacă se poate) ca să avem pe cine să sunăm. Mi-au mai povestit chestii motivante, cum un potențial client a refuzat asigurarea, după două zile a avut un accident, etc.

   Dezmăgit, le spun că nu mă văd stresând lumea la telefon de dimineața până seara. Când eram eu sunat, în timpul serviciului, ca să mi se vandă acțiuni, barili de petrol sau polițe de asigurare, în timp ce eu eram cu ochii în tabele cu sute de cifre... era o plăcere.

   Ne luăm rămas bun, ei încântați de cunoștință, eu cam înjurănd: dezmăgire plus benzină arsă aiurea. Au mai sunat de două ori, apoi m-au lăsat în durerea mea. Politica companiei: clientul este lăsat în pace dacă spune de 3 ori "nu".


   După altă lună mă mai sună cineva. De la "profibâlbâl". Am întrebat: "de la Profi?". Cică da. Că să vin la un interviu. OK, pe căldura de foc, o iau din loc. Cei 100 de kilometri. Ajung la locul indicat și mă umplu de sudori și de semne de întrebare... Pe ușă scia "Profit Point" sau ceva de genu'.

   Intru, mă prezint, mi se arată un fotoliu, mă pun pe așteptat. Dupa vreo 10 minute sunt invitat într-un birou. Acolo, un domn se prezintă, îmi spune că nu e practic un interviu, că e așa, un soi de întâlnire, ca să ne cunoaștem și să-mi prezinte ei o oportunitate inedită și nemaipomenită în România. Este minunat că nu am experiență în Finanțe, că mai rău m-ar încurca. Mă învață ei ce și cum. Cu ajutorul lor pot deveni ceva deosebit și nu prea popular deocamdată în România, și anume TRADER. Voi tranzacționa verzi și uscate pe o platformă online și mă voi umple de mangoți. Și toate astea cu numai două ore pe zi de stat în fața computerului. Nu trebuie decât să fiu atent la fluctuațiile pieței, la mișculațiile politice, lansări de produse noi, zvonuri, etc.

   Desigur, trebuie numai să particip la niște prezentări ale unor traderi nemaipomeniți, cu experiență și conturi babane la bănci. Apoi voi susține un soi de test, pe care-l voi trece, desigur, fără probleme, că doar îs băiet dăștept. Urmează un curs intensiv cu aceiași traderi barosani. Cursul este ieftin de tot, numai 600 lei. În sinea mea mă întrebam ce trader experimentat, care tranzacționează mii și milioane de coco, stă să piardă 4 ore pe zi cu o turmă de pampălai pentru câteva mii amărâte de lei pe lună?

   După acel curs trebuie să mai dau un examen. Apoi se face un soi de practică tot cu barosanii ăia, care vor sta lângă noi și vor rula milioane împreună cu noi. După aceea firma ne va da un cont de 5000 (cinci mii) de dolari cu care noi vom face tranzacții pe internet. Dacă totul merge bine, firma ne mărește contul (adică ne mai dă niște bani) și tot așa.

   Mă întrebam dacă platforma aia online e pe bune, pentru că orice georgel poa' să facă un site "de tranzacții" în care să scoți milioane pe monitor... Asta pâna te conving conii că sumele se dublează, că poți să-ți vinzi casa ca să le dai lor banii să-i vâre în sistem, sau până pierzi tu banii pe care ți-i "dau" ei, astfel încât tot fără casă rămâi. Dacă tot au atâția biștari, de ce nu-i rulează barosanii ăia experimentați?

   M-am abținut eroic să nu îi înjur, i-am zis că nu-i de mine și am luat-o spre casă. Eu caut un job și ăștia vor să le dau io bani?


   Morală: trageți bine-bine de limbă persoana care vă sună, mai ales dacă prezentarea la interviu presupune ceva sacrificii (distanță, învoială de la muncă, întrerupere concedii, etc).

Munca în străinatate - potențială țeapă. Atenție mare!!!

   România devine o țară în care sunt apreciați pupincuriștii, yesmenii și roboțeii idioți care se vând pe nimic. Joburi bine plătite se obțin numai cu pile. Joburile prost plătite de la stat se obțin, desigur, cu pile. Așadar trebuie să ne orientăm spre străinătățuri.

   Nevastă-mea primește un pe un anunț pe email: "îngrijire bătrâni în Anglia, salariu atractiv 1600£". Firmă românească de intermediere. Nevasta, curioasă, a pus mâna pe telefon și i-a sunat. Desigur la telefon i s-a spus că sunt condiții avantajoase, că poate beneficia și de mașină, casă, masă, câini cu covrigi în coadă. Și că tre' să vină doar să semneze, va plăti un mic comision. A rămas că va telefona ea înainte de a merge pe capul lor.

   Zilnic suna telefonul. De la firma de intermedieri. În prima zi că o așteaptă. A doua zi că ar fi bine să se grăbească, să nu se ocupe locurile. A treia zi că trebuie să vină urgent ca să nu se mărească comisionul. Mie deja-mi puțea urât.

   Am mers totuși până acolo să vedem la fața locului ce și cum. Mai ales să luam ceva date, ca să avem ce verifica la ITM. Acolo i s-a prezentat "contactul" o chestie cu multe pagini, o pagină plină de comisioane. Practic salariul nu mai era de 1600 de lire, ci numai 1400. Cazarea și masa, numai 400. Dacă vrea și mașină, mai e o "mică" taxă de numai 500 de lire.

   Biletul de avion trebuie cumpărat prin ei cu numai 250 de lire. Din vorbă în vorbă, salariul tot scădea. 6,5 lire pe oră. Și depinde numai de nevastă cât de bine muncește, să prindă cât mai multe ore. Desigur, nimic garantat. Contractul nu i-l poate da acasă să-l citească din motive de confidențialitate. Pânâ la coadă am înțeles că acel contact nu era un contract de muncă, ci un contract de mediere, numai 20 de lire. Care asigura 5 interviuri cu angajatori englezi. Ca să o convingă (pe soție), a venit cu un telefon din camera alăturată, cică a sunat în Anglia la unul din angajatori. I-a dat telefonul soției. La capătul firului era un român, cică din Anglia, cică test de limba engleză.

   Până la urmă a rămas că vom verifica firma lor la ITM și vom reveni cu un telefon. A doua zi s-a uitat nevastă-mea la ITM. Firma nu exista. S-a mai uitat și la Fisc. Nici un salariat. A dat un telefon la firmă să le spună că pică afacerea, nu i-a găsit la ITM. În ziua următoare a sunat iar doamna de la firma de mediere. Că nu apar la ITM pe site din cauză că nu ar fi actualizat ăia datele. I-a spus nevasta că nici măcar ea, secretara, nu are contract de muncă acolo...

Munca în străinătate




loading...

Follow by Email