Se afișează postările cu eticheta Încălzire cu GPL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Încălzire cu GPL. Afișați toate postările

05.01.2016

Calcule prețuri încălzire - Update

Continuarea de la Calcule prețuri încălzire... și de la Calcule prețuri încălzire - Update

   Update 05.01.2016
   Prețul lemnelor a crescut simțitor, ajung și la 450 lei tona de fag (Topraisar, Constanța). Să nu uităm că tona aia e de lemn verde, cânta cucul în fagul ăla acum două săptămâni. După ce se usucă, se mai pierde probabil un 35%. Dacă lemnele sunt ude, eficiența centralei scade rău de tot, multă căldură se consumă în cazan pentru evaporarea apei. Aburul rezultat condensează atât în coș, cât și în centrală, depunerile puturoase sunt mult mai consistente.
   Un alt aspect destul de important: vânzătorii/producătorii de centrale se laudă cu un randament de 83%. Nu îmi este foarte clar în ce constă randamentul ăsta. O centrală murală pe gaz are randament 93%. P'ăștia îi cred. Randamentul lor se reflectă direct în buzunarul meu. La cazanele pe combustibil solid, randamentul ăla e ciudat. De exemplu: punem lemne în cazan și-l setăm pe 80o. În momentul în care apa din instalație se apropie de 80o, ușita centralei începe să se închidă. Din lemnele din cazan încă se degajă un gaz combustibil care... zboară pe coș. Dacă deschizi ușa centralei, există riscul să facă un fâlc, să se aprindă gazele alea (în contact cu oxigenul) și să-ți pârlească mustața. Deci, unde naiba e randamentul ăla? Când temperatura începe să scadă, ușița se deschide și reîncepe arderea eficientă (83%, remember?). Ei bine, la gaz e mult mai simplu: la temperatura presetată, centrala taie gazul, nu îl scuipă pe coș. Și atunci, mai scoți mătăluță niște milioane să cumperi un puffer baban...
   O altă problemă majoră este curentul. La o centrală cu combustibil solid îi musai să avem un UPS. Ce te faci când ai cazanul plin cu cărbuni și se taie curentul? Pompa se oprește și apa din cazan se încălzește mult peste cele 80 de grade setate. La un moment dat începe să fiarbă, țâșnește prin supapele de suprapresiune. Dacă ai și țevi de polipropilenă, te poți considera fericit, alea țin până la 90o. Când se evaporă toată apa din instalație, centrala începe să se înroșească. Se duc dracului supapele, uneori și garniturile de etanșare dintre elemenți. Dacă mai faci și greșeala (pe care au facut-o unii din vecinii mei - s-au reîntors la sobe pentru că "sunt mai sigure") să torni o găleată de apă în ea, pe lângă riscul de opărire cu aburi, apare și fisurarea cazanului. Fiind, de regulă, din fontă, e numai bun de dus la fier vechi.
   Și să nu uit. Tot din categoria vecini "kamikaze", mai sunt unii care scot pompa din priză când pleacă la serviciu. Vin seara acasă, îndoapă cazanul cu lemne/cărbuni, uită să bage pompa în priză, apoi se vaită că "s-a stricat" centrala! Și se așază frumos în fața sobei...

   Deci, aspecte negative ale centralei cu combustibil solid:
  • o cameră dedicată acestei minunății tehnologice
  • randamentul, cost suplimentar puffer
  • cost suplimentar cu UPS, generator de curent
  • lemnele trebuie sparte
  • lemnele/cărbunii trebuie stocate undeva, de preferat nu în camera centralei: să nu plouă, să nu stea în umezeală, să nu ia foc, etc
  • lemnele/cărbunii trebuie cărați de colo-colo
  • curățatul cazanului și al coșului: periile din comerț sunt cam căcănii și costă
  • după ardere, în cazan rămâne o chestie gri: cenușa; și asta trebuie cărată și aruncată
  • praful și mizeria; cenușă, negreala aia din cazan/coș, resturi mici de combustibil care invariabil îți scapă pe jos
   Primăria promite că o să pună gaze. Abia aștept!
   
   

22.02.2014

Calcule prețuri încălzire - Update

Continuare de la Calcule prețuri încălzire...

   Update 22.02.2014. Am primit factura Enel. Se schimbă datele problemei. 270 lei pentru 388 KWh energie activă, se mai adaugă 34 zile rezervare (ce dracu' e asta?) la numai 0,1715 lei pe zi, energie activa pentru CPC 97 KWh la 0,416 lei, contribuţie pentru cogenerare 485 KWh la 0,01838 lei, certificate verzi 485 KWhCV la 0,035709 lei, aciza 485 KWh la 0,004738 lei, taxa radio-tv 6,50 lei. 270/485=0,5583 lei/KWh
   GPL s-a scumpit la 3,10 lei/L, să nu uităm şi şpăguţa pe care o lăsăm la pompist pentru că "nu ie voie", în jur de 5 lei. Pe pompedecaldura2005.ro găsim 6,3KWh/L, aproape de valoarea de la punctul 2 de mai sus, 6,75KWh/L. Deci 20 litri de GPL costă 67 lei cu tot cu şpagă, adică 0,53 lei/KWh, asta pe la staţiile din Bucureşti. În Cobadin, de pildă, preţul GPL-ului este 3,32, deci vreo 72 lei/butelie, adică 0,5666 lei/KWh. Reamintesc ineficienţa umplerii buteliilor de la staţiile GPL, intrucât la schimb, o butelie de 11 Kg butan costă tot în jur de 68 lei dar e verificată de bandiţii ăia şi căldura de ardere e tot pe acolo.
   La romstal pe blog găsim puteri pentru lemnele cu 15% umiditate:
  • Salcâm 6,3 KWh/Kg
  • Carpen 5,3 KWh/Kg
  • Molid, brad 4,5 KWh/Kg
  • Pin 4,4 KWh/Kg
  • Arţar, mesteacăn 4,2 KWh/Kg
  • Fag 4,1 KWh/Kg
  • Stejar 3,7 KWh/Kg
  • Plop 3,1 KWh/Kg
  • Iau în calcul salcâmul, se vinde în Negru-Vodă cu 310 lei tona. Deci 310/1000/6,3 => 0,05 lei/KWh. Fagul se vinde la 280 lei tona, deci 280/1000/4,1 => 0,0683 lei/KWh. Faţă de calculele de la punctul 3 de mai sus, se pare că este mai eficace cumpăratul la tonă dar, atenţie, nu cumpăraţi lemne proaspăt tăiate sau după ploaie...
       Brichete de paie. Pe brichetepaie.ro, tipii afirmă că "puterea calorică" e 4160 Kcal/kg. Adică 4,83 KWh/Kg. Tona de chestii d-astea se vinde uzual cu 550 lei. Rezultă 550/1000/4,8 => 0,1138 lei/KWh. Dacă găsiţi brichetele la 400 lei tona, se ajunge la 0,082 lei/KWh.
       Brichete rumeguş. La Dedeman, Ruf (Ivis Impex SRL) 816 lei/tona, 4500 Kcal/Kg, 5,233 KWh/Kg, zic ei. Rezultă 0,156 lei/KWh. Tot la Dedeman, Biota 694 lei tona, tot rumeguş presat de răşinoase, dar Biota Construct SRL zice că are 4300 Kcal/Kg. Deci 5,0 KWh/Kg. Adică 0,1388 lei/KWh.
       Peleţii de lemn şi brichetele de cocs de la Dedeman nu au specificaţii, aşadar nu le pun în calcul. Nu găsesc în acest moment situri serioase cu specificatii şi preţuri pentru cărbuni, brichete de cărbuni sau peleţi. Aştept oferte şi păreri, le puteţi posta la comentarii.

       Concluzii:
    a) 1KWh = 0,5583 electric = 0,53 GPL/butelie = 0,14 brichete lemn = 0,13 gaz metan, 0,11 brichete paie = 0,07 fag = 0,05 salcâm
    b) Trebuie să renunţ la aragazul cu butelie şi să iau o plită cu inducţie. În paralel trebuie să construiesc şi un rocket stove pentru lemne şi biomasă, adaptat pentru gătit.

    Update 05.01.2016

    04.08.2013

    Calcule prețuri încălzire...

       Apartament 3 camere, factura la gaze ~500 lei/lună. Iarna.
       Pe factură pot vedea consumul direct in KWh - ei se laudă că ne dau gaz de calitate superioară, 10,716 KWh/mc. Făcând o medie, rezultă 0,12729 lei/KWh. Deci în 500 lei avem 3.928 KWh, ~5,455KWh/oră.

       Acum să vedem cât costă chestia asta folosind alți combustibili (diferențele de randament sunt destul de mici, așadar le voi neglija momentan).

    1. Electric - 1990,31 lei
       Luând o medie a facturilor, constat un preț de 0,5067 lei/KWh cu tot cu TVA, accize, certificate verzulii, etc. Presupunând că instalația ține la un asemenea consum (5,45KWh - în general circuitele casnice sunt proiectate pentru 3,5KWh; mi-am cam afumat instalația când am luat un încălzitor instant Geyser de vreo 5KWh și care scotea un jet mic-mititel de apă caldă, abia mă puteam clăti pe cap și nu sunt pletos deloc...), putem calcula un cost de 1990,31 lei.

    2. GPL - 1633,57 lei - 1831,23 lei
       Citim pe internet (wikipedia, rigorinstal, centrale-termice.ro, etc...) că GPL are o putere calorifică de vreo 25KWh/mc. 1 mc se obține din 3,70 l (1 litru GPL=0,27 mc). Deci, 3928KWh se obțin din 157,12 mc GPL, adică 581,34 litri (25 de butelii încărcate cu 23 litri, aproape una pe zi). Prin județul Constanța, GPL se vinde cu 3,15 lei/l, rezultă 1831,23 lei; în București și Ilfov, GPL se vinde cu 2,81 lei/l, rezultă 1633,57 lei. Neavând autoturismul alimentat cu așa ceva, recunosc, nu am studiat foarte bine piața. Nu trebuie să uităm de anumite probleme: chestia asta e mai grea ca aerul, se poate acumula prin beciuri și subsoluri => pericol de explozie sau asfixiere; consumul mediu este de 0,8 l/oră dar este foarte posibil ca centrala noastră (neautorizată - nu e voie cu butelie de aragaz) să consume instant ceva mai multișor, ceea ce duce la scăderea temperaturii buteliei => scădere presiune => trebuie montate 2-3 butelii in paralel; unii comercianți nu vor să încarce butelii de aragaz la stațiile auto; buteliile alea nu se schimbă singure, trebuie verificate și garniturile, etc.

    3. Lemn - 548 lei - 710 lei
    Tot pe siturile menționate mai sus (și centralecazane) putem găsi și puterea anumitor soiuri de lemne, putere calculată pentru umiditate 15%. Deci, fag, 2100 KWh/mc. Vom considera 1900 KWh, pentru lemne ceva mai umede. Lemnedefoc vinde fagul (deja spart și paletizat) cu ~355 lei/mc (230 lei/ms, unde ms este metru ster, 1 mc= 1,53 ms sau 1 ms=0,65 mc). Deci, 3928KWh se obțin prin arderea a aprox. 2 mc lemn de fag și costă 710 lei la lemnedefoc sau 548 lei la lemn-foc (167 lei/ms Ilfov, 179 lei/ms Constanța). Evident, aștept sugestii, dacă știți lemne de foc la preț mai mic...

    4. Peleți - 532 lei - 573 lei
    Citind pe net, am găsit 650-700 lei tona de peleți. Luăm o densitate medie de 800 Kg/mc (660-980Kg/mc) și o putere medie de 4,8 KWh/Kg. Deci 818 Kg de peleți generează cei 3928 KWh și costă 532 lei - 573 lei.

       
    Concluzii:
    1. Pentru încălzitul locuinţei este de preferat gazul metan, apoi lemne sau peleţi, dar atenţie la preţul peleţilor-brichetelor. Prin multe magazine (Praktiker, Hornbach, Dedeman) aceşti peleţi sunt foarte scumpi.
    2. 1Kw = 0,50 electric = 0,44 GPL = 0,19 lemn = 0,14 peleţi.

    Update 22.02.2014
    Update 05.01.2016



    loading...

    Follow by Email