26.12.2017

S-a ieftinit smântâna!!!!

   Acum câțiva ani cumpăram de la Carrefour Militari - București. Conform obiceiului românesc, nu mă uitam la bon. Abia după câteva zile am constatat că mi-au facturat două pliculețe de piper la preț de două kilograme. De piper... Și nu era ieftin deloc! Prea târziu să mă mai întorc cu scandal.


   Acum 2 zile am cumpărat smântână Carrefour întrucât Lidl au cam subțiat calitatea produselor Pilos, am zis "hai să-ncerc"! M-a întrebat nevasta cât costă... Habar nu aveam, am rătăcit bonul.

   Dar azi am fost și am mai luat 2 bucăți, întrucât nevasta a zis că-i OK. Desigur, preț la raft nu era. Ies din magazin și mă uit la bon...

   3,50 lei o ditai găletușa de smântână??? M-am întors în magazin și am basculat cele 8 smântâni care mai erau în raft. Mă uit la garanții. Expiră pe 21 ianuarie. Supraveghetoarea ma apostrofează să nu le mai răscolesc, că sunt puse azi. I-am replicat că nu le răscolesc, caut o poziție să le umflu pe toate, că la 3 lei cinzeci e jmekerie. Se miră.

   Mă duc la casă. Înaintea mea mai erau vreo 2 clienți cu aceleași smântâni. Nici ei, nici casierița nu remarcă nimic ciudat. Ajung și eu la casă, apare și supraveghetoarea. Le spun că le-am luat tot stocul, se uită, se minunează, se mai uită odată la termen, ridică din umeri.


   Ajung în Techirghiol să iau un sac de cartofi. Nașpa, ăștia s-au scumpit, un leu douăzeci kilu', deși acum două săptămâni era un leu kilogramul.

   Concluzie? S-or fi scumpit ouăle și cartofii dar s-a ieftinit smântâna!!!




23.08.2017

Lajumate.ro - e chiar la jumate!

   După faza cu prostirea consumatorilor la LIDL Eforie Nord, constat că, în tot județul, constănțenii fac bășcălie de oameni.

   Depre ce e vorba? Păi să vedem un anunț pe lajumate.ro:
   2.000 lei, contabil, nu sună nemaipomenit de rău pentru consoartă, nu? Se apropie iarna... Trimis CV, sună, hai la interviu. Eu mă învoiesc de la serviciu ca să pot duce nevasta la adresă.

   După 3 minute se întoarce... nu e 2.000, e la jumate și punct. Că i-a zis ei doamna cu care avu interviul "așa se oferă la firmele de contabilitate"... Experiența și cunoștințele solide de contabilitate și fiscalitate sunt plătite cu minimul pe economie!

   Să nu se mire angajatorii că primesc de la bun început întrebarea "ce salariu oferiți?". Nu e prima "țeapă" de acest gen, de regulă ți se spune că salariul este negociat DUPĂ interviu...

Radar în Techirghiol 23.08.2017

Radar în Techirghiol

Radar în Techirghiol, pe DN 38, pe la jumătatea localității, sensul spre Agigea. Mașină nemarcată.

22.08.2017

12.08.2017

LIDL Eforie Nord - hai să fraierim consumatorii!

   LIDL Eforie Nord - hai să fraierim consumatorii, oricum sunt fraieri!

   Întrucât românul este prost, nu citește (mă uit câte vizite are un blog ca ăsta...), uită repede și nu știe matematică, mai toate supermarketurile inventează noi metode de prostire a consumatorilor. De regulă pun un preț la raft iar la casa de marcat e ceva mai scump, că românul nu ține minte sau nu-și bate capul. Alții ciordesc la cântar, pen'că românul nu-și bate capul, mai ales dacă-i fâlfâi ceva pe care scrie "Germania" prin față sau fac o "hiperofertă" cu care acoperă gramajele înscrise de producător. Alții te asigură că-ți plătesc de 10 ori diferența sau că-ți aduc marfa la domiciliu.

   Lidl are oa altă găselniță: proția de luni. Scrie în cataloagele lor că prețul ăla minunat este valabil pentru primele ț bucăți. Și atât. Bucăți vândute la casa respectivă, către un singur client, pe tot magazinul, în toată România? Cum naiba vine asta? Încă nu am aflat.

   În particular, Lidl Eforie Nord se pricepe la alte șmecherii. Pe site lor au un program, pe ușa magazinului au alt program. Și, pentru că e plin de turiști, și-au pus capetele la contribuție pentru găselnițe noi. Și au reușit.

   Pe 12.08.2017 am poposit la magazin. Tropăind prin magazin văd un preț mare: niște cafea solubila la promoție: 9,99 lei. Reducere vreo 3 lei. Interesant, nu e neapărat grozavă cafeaua aia dar e potabilă. Pun 2 bucăți în coș (deh, promoție!). La casă constat că pe bon era 12,99 lei. Întreb casierița, 'mneaei sună pe cineva, mă întreabă dacă stornează cafeaua. Zic că nu, achit și zbor în raion să trag promoția în poză.
   Apare și personajul pe care-l sunase casierița, un soi de șef. Avea explicația pe limbă: "a greșit un coleg, promoția începe pe paișpe"! Și dispare. Dispare fără să corecteze "greșeala" colegului. Las' că mai sunt și alți români de prostit!


   Intenționam să sun la ANPC (Protecția Consumatorului) să vină să constate și să amendeze. Dar erau două probleme: una - nu merge la telefon și doi - era sâmbătă, consumatorii sunt protejați de luni până joi între orele 8 și 16:30 iar vineri numai de la 8 la 14. În rest - să fiți iubiți!

24.04.2017

Studii de telecomunicații 0372647602 (0372.647.602)

Niște nesimțiti/nesimțite care sună pentru studii de rahat. Îi spun că eu sunt plătit să fac altceva în timpul orelor de muncă, îmi spune că și ea muncește și că "aroganța mea lasă de dorit"...

Eu nu aș răspunde la numărul 0372.647.602.

03.04.2017

Iată de ce nu mai folosesc ASP.NET

Tehnologii Microsoft

   Întrucât la serviciu lucrăm cu un ERP minunat, românesc, făcut pe bază de Microsoft... am nevoie de oareșce informații despre SQL Server.

   Nimic mai simplu: intru pe gugăl și caut "sql server update smalldatetime". Google îmi propune mesedeneul lui maicrosoft:
   OK. N-am nimic împotrivă. Intru pe linkul ăla și citesc: "Server Error in '/Forums' Application".
Runtime Error
Description: An application error occurred on the server. The current custom error settings for this application prevent the details of the application error from being viewed remotely (for security reasons). It could, however, be viewed by browsers running on the local server machine.



loading...