15.02.2014

Rocket Stove 1

   Spuneam într-un post mai vechi că am luat o casă la ţară. Întrucât am luat casa vara, nu prea m-a interesat starea sobelor. Afară erau 35-40 grade, înăuntru 20. Aşadar era de presupus că iarna va fi frig afară şi cald în casă. M-am cam înşelat.
   A venit iarna. Aerotermele şi caloriferele electrice nu fac faţă gerului de afară. Sobele din casă sunt vai de mama lor, fumegă de peste tot. Am cumpărat centrală, dar nu o pot monta acum pentru că nu e gata camera tehnică, nici măcar uşi sau geamuri nu am pus. Trebuie găsită o altă soluţie.
   Căutând pe internet, am găsit "the rocket stove". În toate videoclipurile de pe youtube, acest rocket stove consumă puţin, arde complet şi dă multă căldură. Şi pentru că nu pot să cred toate prostiile de pe youtube, am decis să fac un experiment. M-a costat vreo 35 lei (12 lei un cot, 10 lei burlanul) şi iată ce a ieşit:

   L-am alimentat cu vreascuri, buruieni, porumb, lemn, brichete de rumeguş şi de cărbune. Pare să ardă OK, mai ales cu vreascuri şi buruieni. Abia s-a topit zăpada, aşadar nu sunt tocmai uscate buruienile alea - se poate vedea fumul alb.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu




loading...