30.11.2006

RCS-RDS, abonament business

   M-am gândit io: hai să-mi fac un site. Pentru asta trebuia să am o legătură bună la internet. În zona în care stau, în 2005, nu era nici un provider de internet în afară de Romtelecom. Iar Romtelecom era abia la început cu conexiunile ADSL, ofereau serviciile doar la ei pe site pentru că "nu aveau posibilităţi tehnice" pentru micul meu oraş. Şi chiar dacă reuşeau, viteza de upload ar fi fost mică.
   Am luat legătura cu INES şi cu alţi provideri, mă puneau să-mi trag eu fibra (vreo 11 km) şi-mi dau ei internetul. Nişte calcule sumare m-au dus cu gândul la potenţialii strănepoţi care, poate, ar fi început să vadă profituri ca urmare a investiţiei.
   Surpriza a venit de la RCS-RDS care mi-a oferit un abonament de "doar" 480 dolari pe fibră optică. A, dacă vreau şi 128 de IP-uri, mai plătesc încă o taxă anuală (vreo 40 de dolari).
   Zis şi făcut. M-am abonat. Pus pe hârtie, dădea cu minus. Dar, conform înţelegerii, aveam la dispoziţie 60 de zile până la instalare. Aşadar aveam timp să-mi termin aplicaţiile online. Din păcate, o a doua surpriză de la RCS-RDS: au apărut după 3 zile...
   Prin octombrie 2005 serviciile RCS-RDS au început să dea rateuri. "Reprezentanţii" companiei pe care-i sunam la numerele pentru intervenţie tehnică, nu prea erau în stare să facă diferenţa dintre internet şi intranet. Eu le explicam că nu-mi merge internetul, ei îmi confirmau că serverul meu răspunde la ping... Am mai întâlnit asemenea reprezentanţi la Romtelecom, prin 2009.
   După nenumărate apeluri, prin noiembrie primesc o somaţie de plată. Evident, dacă serviciile nu mergeau, de ce aş plăti? Reprezentantul de vânzări s-a dovedit a fi necioplit pentru că a vorbit urât şi mi-a şi închis telefonul în nas. După alte două zile serviciile au început iar să funcţioneze, dar numai pentru 10 zile, pentru că am fost "suspendat pentru neplată". Eu aşteptam o nouă factură în care să storneze perioada în care internetul nu a funcţionat (vreo 3 săptămâni, interval pe care l-am acoperit cu câteva telefoane Zapp).
   Le-am trimis scrisori, emailuri - nimic. La un moment dat, am trimis o altă scrisoare în care le-am cerut rezilierea contractului. M-a sunat un alt reprezentant care mi-a spus că degeaba am trimis eu cererea, contractul este reziliat pentru că eu nu mi-am îndeplinit obligaţiile contractuale şi anume nu am plătit. L-am rugat pe cel de la telefon să-mi trimită stornarea solicitată pentru a plăti ce mai aveam de plată ca să închidem povestea. Au trecut 2 săptămâni - nimic.
   Mă sună departamentul plăţi. O iau de la capăt cu povestea. Îmi zice că o să se rezolve. Alte 3-4 săptămâni - nimic.
   Mă sună departamentul plăţi, un alt angajat destoinic. Repet povestea, acelaşi răspuns: se va rezolva.
   Între timp eu tot primeam facturi pentru serviciul de telefonie fixă pe care mi l-au dat gratuit odată cu contractul de internet. Deşi contractul era reziliat, telefonul funcţiona (avea ton, nu am încercat să sun pe nimeni) şi facturile veneau regulat. După un an sau doi, am constatat că nici telefonul nu mai funcţiona, dar facturile veneau... Cel mai drăguţ era când primeam pe factură şi "intervenţii" care costau, nu mai erau gratis, deşi eu nu aveam contract cu ei... M-am făcut că plouă...
   Trec anii. Prin 2009 (după patru ani) primesc somaţie de la judecătorie. RCS-RDS mă somează prin instanţă să le dau vreo 80 de milioane. 24 datorie iniţială, restul dobânzi şi penalităţi. Mă apuc frumos să fac o centralizare a facturilor şi plăţilor. La un moment dat atenţia îmi este atrasă de valorile facturilor care aveau variaţii semnificative. Iau arhiva cu cursurile valutare, fac calculele: eroare. Deşi pe factură era specificat cursul corect, înmulţirea nu dădea. Pe alte facturi am văzut diferenţe şi mai mari. Tipii îmi facturau IP-urile alea de câteva ori pe an. În total au "umflat" facturile cu 6-7 milioane.
   Fac rezumatul, compun întâmpinarea. Evident, au pierdut în instanţă, judecătoria a respins somaţia ca fiind nefondată şi ne-a sfătuit să ne judecăm pe fond. Dat fiind faptul că am dovedit că m-au furat, că am solicitat în scris (cu confirmare de primire) rezolvarea situaţiei, RCS-RDS s-a gândit să abandoneze.
   În 2011, o altă firmă, din Cluj, mă somează să mă prezint la ei cu echipamentele RCS-RDS, întrucât ei îi reprezintă. Pentru că nu au dovedit afirmaţiile, le-am dat un mare ignore. Aştept acum să mă dea şi ei în judecată...

   Concluzie: fiţi atenţi la facturile lor! Ei au încercat să mă înţepe, eu am rezolvat-o în instanţă.



loading...

Follow by Email